luni, aprilie 29, 2024
AcasăStiri InterneVitezomanii, în vizorul polițiștilor rutieri

Vitezomanii, în vizorul polițiștilor rutieri

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au acționat pentru reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora, produse pe fondul nerespectării normelor rutiere care reglementează depăşirea şi viteza de deplasare a autovehiculelor pe drumurile publice. În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 131 de sancțiuni contravenționale, 63 dintre acestea reprezentând situații în care conducătorii auto au încălcat limitele legale ale vitezei. Au fost reținute 21 de permise de conducere, pentru nerespectarea regimului legal de viteză și retrase 6 certificate de înmatriculare, pentru lipsa inspecției tehnice periodice. Respectarea normelor legale de circulaţie şi adoptarea unei conduite preventive sunt în măsură să facă posibilă evitarea sau să limiteze urmările evenimentelor rutiere.

Exemple

Cea mai mare viteză  – 140 km/h a fost înregistrată de aparatul radar în cazul unui conducător auto de 20 de ani, din județul Bacău, depistat la volanul autoturismului pe DN2-E85, în afara localităţii Adjud.

Cea mai mare viteză în localitate120 km/h a fost înregistrată de aparatul radar în cazul unui tânăr, de 19 ani, din Străoane, posesor de permis de conducere din anul 2023. Acesta a fost depistat de polițiști la volanul unui autoturism în care se mai aflau alți 3 tineri, pe DN2-E85, în localitatea Garoafa.

Recomandări:

  • acţionaţi cu moderaţie pedala de acceleraţie, circulaţi preventiv şi adaptaţi permanent viteza de deplasare la condiţiile meteo şi la cele rutiere.
  • în condiţii de trafic aglomerat sau la drum întins, păstraţi o distanţă de siguranţă mai mare faţă de autovehiculul care circulă înaintea dvs.
  • respectaţi limitele legale de viteză, atât în localităţi cât şi în afara acestora, graba de a ajunge la destinaţie nefiind justificată.
  • nu vă angajaţi în depăşiri riscante.
  • asiguraţi-vă temeinic înainte de orice schimbare a direcţiei de mers.
  • nu uitaţi de politeţea rutieră şi respectaţi indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic.

Depășirea cu mai mult de 70 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni, respectiv de la 9 la 20 de puncte-amendă (în prezent, între 1.305 -2.900lei). De asemenea, se aplică sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile, fără a mai beneficia de dovada cu drept de circulație pentru 15 zile. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu