marți, aprilie 16, 2024
AcasăStiri InterneVitezoman din Vrancea, rămas fără permis în Buzău

Vitezoman din Vrancea, rămas fără permis în Buzău

Pentru creșterea gradului de siguranță rutieră în rândul participanților la trafic, poliţiştii rutieri au aplicat 170 de sancţiuni contravenţionale, ca urmare a neregulilor constatate şi au reţinut 5 permise de conducere. În cadrul activităților desfășurate, au fost sancționați 13 conducători auto care au condus autovehiculele cu diferite defecțiuni tehnice, 30 care nu au utilizat centura de siguranță, precum și 33 de pietoni, biciclişti şi căruţaşi care au ales să nu respecte regulile de circulaţie.

Aparatele radar amplasate în special pe arterele cu cele mai mari valori de trafic, au înregistrat 37 de autovehicule ce au încălcat regimul legal de viteză. Astfel, împotriva a doi şoferi, care şi-au condus maşinile cu viteze ce au depăşit cu mai mult de 50 km/h limitele legale maxime admise au fost luate atât măsura sancţionării contravenţionale, cât şi măsura reţinerii permisului în vederea suspendării, pentru o perioadă de 90 de zile.

Cea mai mare viteză, 128 km/h, a fost înregistrată de aparatul radar în cazul unui bărbat de 51 de ani, din Vrancea, depistat la volanul unui autoturism pe DN2-E85, în localitatea  Cioranca.

Alte 3 permise de conducere au fost reţinute de poliţiştii rutieri pentru conducerea unui autoturism cu defecţiuni grave la sistemul de frânare, pentru nerespectarea semnalului regulamentar efectuat de poliţistul rutier, precum şi pentru neprezentarea la Poliţie în termen de 24 de ore de la implicarea într-un eveniment soldat doar cu pagube materiale. Valoarea totală a sancţiunilor este de 44.996 de lei. (IPJ Buzău)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu