sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăStiri InterneViscol la munte, în ultimele zile ale lunii ianuarie

Viscol la munte, în ultimele zile ale lunii ianuarie

Meteorologii au emis mai multe atenționări cod galben și cod portocaliu de intensificări de vânt și viscol. Atenționările se referă, în principal, zonele montane. Munții Vrancei sunt vizați de două atenționări cod portocaliu. Mai întâi, din a doua parte a nopții de sâmbătă spre duminică, la altitudini de peste 1600 de metri, în Carpații Orientali și în zona Munților Apuseni, vântul va sufla tare, cu rafale de peste 120-140 km/h. În acest zone va fi viscol puternic, zăpadă va fi troienită, iar vizibilitate foarte scăzută. Apoi, codurile se prelungesc și se extind, fiind valabile până luni dimineață. Codul portocaliu care vizează și Munții Vrancei face referire tot la intensificări ale vântului. Astfel, de mâine dimineață și până luni dimineață, la munte, la altitudini de peste 1600 de metri, vântul va sufla tare, cu rafale de peste 120-140 km/h. În zonele montane va fi viscol puternic, zăpadă va fi troienită și vizibilitatea foarte scăzută. Local, ninsorile vor fi abundente îndeosebi în Carpații Orientali.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu