miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăEconomicVinul din Vrancea, prezentat la Muzeu. Greșeala care a adus costuri suplimentare...

Vinul din Vrancea, prezentat la Muzeu. Greșeala care a adus costuri suplimentare de opt milioane de lei proiectului european

Anul viitor, dacă lucrurile vor merge în direcția corectă, în Focșani va exista în cadrul Muzeului Vrancei și un muzeu al vinului, știut fiind faptul că Vrancea este cel mai mare bazin viticol al țării. 13% din suprafața cultivată cu viță de vie a țării, adică 22.000 de hectare cu viță de vie nobilă, se află aici, iar autoritățile au considerat că pot aduce turiști mai mulți în Vrancea prin intermediul unui proiect cu fonduri europene. Proiectul este deja în implementare, în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 5: „Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiții 5.1:„Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural”. Muzeul vinului va fi realizat în clădirea în care a funcționat fostul palat de justiție, un imobil care a fost construit la începutul secolului trecut și care a fost închis în anul 2012, din cauza afectării serioase a zidurilor, pe fondul cutremurelor de pământ vrâncene. Muzeul Vinului, singurul de altfel din regiune, va fi amplasat la demisolul imobilului. Acolo va exista un circuit de vizitare unde celor interesanți li se vor descrie activități privind lucrul la vie, culesul strugurilor, procesarea lor, dar și despre depozitarea şi păstrarea vinului. „Spaţiile de expunere ar urma să aibă instrumente şi instalaţii specifice, din cele mai vechi timpuri şi până în zilele  noastre. Un loc aparte va fi rezervat pentru medaliile şi diplomele câştigate de vinurile din Vrancea la saloanele interne şi internaţionale, iar circuitul de vizitare se va încheia cu o sală de degustări, unde oamenii vor primi informaţii despre producătorii de vin din Vrancea”, potrivit descrierii făcute de autorități.

În urmă cu nouă ani, Consiliul Județean a mai implementat un proiect cu fonduri europene, “Drumul podgoriilor vrâncene”, prin Programul Operaţional Regional 2007- 2013. Proiectul viza în special creşterea importanţei turismului în judeţul Vrancea şi în regiunea sud-est, prin promovarea produselor turistice specifice zonei vitivinicole a judeţului. Practic, s-a încercat valorificarea din punct de vedere turistic a meşteşugului tradiţional al producerii vinului şi a principalelor atracţii turistice din localităţile Panciu, Ţifeşti, Odobeşti, Jariştea, Boloteşti, Coteşti, Vîrteşcoiu, Cîrligele, Urecheşti, Tîmboieşti, Dumbrăveni. Valoarea proiectului a fost atunci de peste 600.000 de lei. Cu acești bani s-au montat în localitățile amintite panouri de promovare a produsului turistic, pe care a fost imprimată o hartă turistică ce avea marcate prin simboluri obiectivele turistice din zonele promovate. S-au mai făcut niște evenimente de promovare în trei zone de podgorie, spoturi naționale, 3.000 de DVD-uri de prezentare, un site care a fost închis imediat după finalizarea proiectului și cam atât. Întregul articol poate fi citit pe PressHub.

Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și Vrancea24 în cadrul proiectului “Cohesion Policy Booster in Romania – Closer to Citizens”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu