joi, aprilie 25, 2024
AcasăMondenVincon Vrancea, la 70 de ani

Vincon Vrancea, la 70 de ani

Una dintre cele mai mari companii de producere a vinurilor din România, VINCON, a împlinit anul acesta vârsta de 70 de ani. Sub denumirea actuală de Vincon România, compania este un brand pentru județul Vrancea. Pentru că a împlinit 70 de ani de la înființare, compania a organizat o mare petrecere pentru angajați, la salonul de evenimente Sara din Focșani. S-a petrecut și s-a dansat ore bune, atmosfera fiind întreținută de trupa Feelings.

Vincon Romania este unul din marii producători de vin, băuturi spirtoase şi oţet din România. Fondat în anul 1949, Vincon Romania a fost privatizat în 1999 şi de atunci Luchi Georgescu este acţionarul majoritar şi Preşedintele companiei. Compania deţine 1500 de hectare de vie în podgoriile Odobeşti, Coteşti, Panciu şi Huşi, 11 ferme viticole, 10 crame, 3 platforme industriale pentru condiţionarea şi îmbutelierea vinului, a băuturilor spirtoase şi a oţetului, dar şi trei depozite. Din aceste podgorii, societatea produce vinuri de calitate superioarã din soiurile: Feteascã Albã, Feteascã Regalã, Riesling, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Merlot, Cabernet Sauvignon, Pinot Noir, Feteascã Neagrã, Tãmâioasã Româneascã şi Busuioacã de Bohotin. Crama Beciul Domnesc, cea mai mare vinotecă profesională din România, deţine peste 100,000 de sticle de vin, cele mai vechi datând din 1949. Crama fondată în timpul domniei lui Ştefan cel Mare a fost renovată între 1834 – 1839, în perioada domniei lui Mihail Sturdza, este acum monument istoric. Crama Paradis, cunoscută datorită rezervei de distilat de vin, este cea mai mare din Sud-Estul Europei, adăpostind peste un milion de litri de distilate de vin cu vechimi cuprinse între 12 şi 35 de ani. Vincon este singura companie din România care poate oferi o colecţie remarcabilă de vinuri începând cu vinuri noi până la vinuri învechite şi maturate timp de peste 60 de ani. (sursa: Vincon România)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu