sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăStiri InterneVIDEO Vrâncean prins de polițiștii buzoieni cu un camion plină...

VIDEO Vrâncean prins de polițiștii buzoieni cu un camion plină de parfumuri contrafăcute

La data de 6 februarie a.c., polițiștii rutieri din Buzău au oprit în trafic, pe DN2-E85, în Spătaru, un șofer din Vrancea, care conducea un camion de mare tonaj. La verificarea camionului, polițiștii au descoperit 72 de cutii. Astfel, a fost solicitat sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Buzău, care au constatat că șoferul transporta 9.543 de recipiente cu parfum, ambalate şi inscripţionate individual, purtând însemnele a 25 de mărci protejate, existând bănuiala că ar fi contrafăcute.

A fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”, conform Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice. Recipientele cu parfumuri au fost indisponibilizate şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor şi stabilirii caracterului acestora. (IPJ Buzău)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu