Un veteran de război din Vrancea a fost condus ieri pe ultimul drum. Ioan Amarie, locotenent colonel în retragere, a fost înmormântat cu onoruri militare. Ioan Amarie avea 102 ani, iar la înmormântarea sa militarii au tras mai multe salve de foc. Veteranul vrâncean era Cetățean de onoare al comunei Țifești.
Lt. col. (rtr) Ioan Amarie s-a născut pe 18 octombrie 1923, în comuna Țifești. A participat la cel de-al doilea război mondial și a trecut prin momente cumplite. ”Am avut misiuni de luptă în munții Tatra și la Cahul. Am trecut peste Tisa, Nistru și Prut. Când treceam Nistrul sau Tisa mă întrebam de multe ori dacă mai apuc să mă întorc în România. Îmi făceam cruce și îmi ziceam în gând, «Doamne, ce bine că am mai apucat și ziua de azi». De multe ori nu aveam ce mânca, fiind nevoiți să măncăm chiar porumb din lanurile găsite în drum. În Ucraina am stat 2-3 săptămâni. La întoarcerea în țară am participat la diferite misiuni, din Ardeal și până în Moldova. Mergeam zilnic câte 40 de km. Au fost momente grele pe front. În pădurea Bolintin, de lângă București, țin minte că eram nevoiți să tragem foc cu foc, în mod continuu, pentru ca inamicul să nu ne atace. Era perioada când nemții se retrăgeau, iar noi eram împreună cu rușii. Am avut misiunea de a dezarma nemții care se retrăgeau și de a-i lăsa să plece fără armament. Am fost surprins de comportamentul civilizat al nemților și de modul de organizare și de echipare al acestora, net superior rușilor. Am fost rănit ușor, o schijă mi-a intrat în picior, dar nu mi-a creat probleme grave. Slavă Domnului, am terminat războiul, teafăr și nevătămat”, povestea Ioan Amarie, acum doi ani, pentru site-ul Veteranii României. (interviul video AICI)
Ioan AMARIE a fost decorat cu Medalia „Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial, 1941-1945”, iar în urma ordinelor generale de avansare în grad emise, după anul 1990, de Ministerul Apărării Naționale, a ajuns la gradul de locotenent-colonel. 
