vineri, aprilie 26, 2024
AcasăStiri InterneVIDEO Un milion de euro/km a costat reabilitarea DJ 205 D Valea...

VIDEO Un milion de euro/km a costat reabilitarea DJ 205 D Valea Sării-Năruja-Paltin-Nereju-Brădăcești

Reprezentanții Consiliului Județean Vrancea au anunțat că lucrarea de investiții DJ 205 D Valea Sării-Năruja-Paltin-Nereju-Brădăcești a fost finalizată și a costat 149 de milioane de lei. Lucrările au fost realizate de compania UMB Spedition, aparținând lui Dorinel Umbrărescu. Reabilitarea drumului în lungime de 34 de kilometri a început în anul 2008, iar în perioada octombrie 2008-octombrie 2009 s-au cheltuit 43 de milioane de lei. După această perioadă, lucrările nu au mai evoluat, fiind reluate abia în anul 2015, după ce proiectul a fost prins în Programul Național de Dezvoltare Locală. În anul 2015 s-au executat lucrări în valoare de 7,3 milioane de lei, iar anul acesta valoarea lucrărilor decontate a fost de peste 90 de milioane de lei. Este o cifră care-i arată lui Marian Oprișan cât de zero a fost Guvernul Cioloș cu acest drum aflat în administrarea sa, mai ales că administrația județeană își propusese să finalizeze investiția în anul 2018. Consilierii județeni PNL au vrut să afle cum a ajuns investiția de la 104 milioane de lei la 149 de milioane de lei, iar explicațiile au venit de la Romeo Iordache, directorul Direcției de Investiții din CJ Vrancea, care a recunoscut că anul 2016 a fost de departe cel mai bogat în alocări bugetare.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu