AcasăPoliticaVIDEO Senatorul Cătălin Graur: „Legea salarizării trebuie să protejeze...

VIDEO Senatorul Cătălin Graur: „Legea salarizării trebuie să protejeze personalul medical și să elimine inechitățile din sistem”

În urma protestului organizat de membrii Sindicatului Sanitas la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani, senatorul Cătălin Graur a avut o întâlnire de lucru cu Claudiu Grosu, liderul Sindicatului Sanitas Vrancea, pentru a analiza impactul proiectului noii Legi a salarizării unitare asupra personalului din sistemul sanitar. Discuțiile au vizat principalele probleme semnalate de reprezentanții angajaților din sănătate, printre care deficitul de personal, diminuarea atractivității unor specialități medicale cu grad ridicat de risc și responsabilitate, precum și efectele pe care modificarea sporurilor le-ar putea avea asupra veniturilor personalului medical și asupra funcționării sistemului sanitar.

În cadrul întâlnirii, senatorul Cătălin Graur a subliniat că proiectul noii legi trebuie analizat cu responsabilitate și în strânsă consultare cu organizațiile sindicale și profesioniștii din domeniul sănătății. „Legea salarizării trebuie să fie un instrument care să elimine inechitățile și să ofere stabilitate angajaților din sistemul public, nu să genereze noi probleme. Personalul medical merită respect, iar orice modificare legislativă trebuie să țină cont de realitățile din spitale și de nevoia de a păstra specialiștii în sistemul sanitar românesc.”, a declarat senatorul Cătălin Graur.

În cadrul dialogului, liderul Sanitas Vrancea a prezentat propunerile și observațiile formulate de organizația sindicală privind proiectul legislativ, insistând asupra necesității menținerii unor mecanisme de salarizare care să reflecte gradul de risc, responsabilitatea și complexitatea activității desfășurate de personalul medical. Senatorul Cătălin Graur și-a exprimat disponibilitatea de a susține, în cadrul dezbaterilor parlamentare, amendamentele necesare pentru corectarea prevederilor care ar putea conduce la diminuarea veniturilor angajaților din sănătate sau la accentuarea deficitului de personal. Totodată, cei doi au convenit să continue dialogul și pe parcursul procesului legislativ, astfel încât punctul de vedere al personalului medical și al organizațiilor sindicale să fie prezent în dezbaterile din Parlament. (sursa: Cabinet parlamentar, senator Cătălin Graur)

Știri din aceeași categorie
- Advertisment -

Celee mai citite