sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăActualitateVIDEO Se produc măști sanitare autorizate în România

VIDEO Se produc măști sanitare autorizate în România

Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a anunțat că a început producția de măști de protecție, autorizate, într-o firmă din România. Anunțul vine la câteva zile după promisiunea făcută în cadrul ședinței de Guvern cu privire la producerea acestor măști la noi în țară. ”Astăzi (n.r. duminică) a început producția primelor măști în România! Cu toate ”motoarele” turate mergem înainte. S-a început instalarea utilajelor și testul de producție. În scurt timp vor produce 150.000 de măști pe zi – peste 4 milioane de măști lunar. Din data de 15 aprilie se va ajunge la 500.000 de bucăți pe zi, respectiv 15.000.000 de măști lunar. Le mulțumesc celor de la Techtex, membră a grupului Taparo, care produc materialul exterior al măștilor, primele două straturi, dar de acum și produsul finit. Vom ajuta compania românească să investească în continuare pentru a produce și ultimul strat pentru măști tot în țara noastră. Pentru că în aceste zile de criză globală avem nevoie de propriile resurse pentru a-i proteja pe români, pe cei din prima linie. Împreună facem România bine.”, a scris ministrul Virgil Popescu pe Facebook.

Ministrul Economiei a anunţat, joi, la începutul şedinţei de Guvern, că prima mare companie privată va începe prima producţie de măşti, urmând să realizeze 150.000 pe zi şi aproximativ 4 milioane pe lună, iar din 15 aprilie va produce 500.000 de măşti pe zi FFP2 şi 100.000 de măşti FFP3.

masti

Astăzi a început producția primelor măști în România! Cu toate ”motoarele” turate mergem înainte. S-a început instalarea utilajelor și testul de producție. În scurt timp vor produce 150.000 de măști pe zi – peste 4 milioane de măști lunar. Din data de 15 aprilie se va ajunge la 500.000 de bucăți pe zi, respectiv 15.000.000 de măști lunar. Le mulțumesc celor de la Techtex, membră a grupului Taparo, care produc materialul exterior al măștilor, primele două straturi, dar de acum și produsul finit. Vom ajuta compania românească să investească în continuare pentru a produce și ultimul strat pentru măști tot în țara noastră. Pentru că în aceste zile de criză globală avem nevoie de propriile resurse pentru a-i proteja pe români, pe cei din prima linie. Împreună facem România bine.

Publicată de Virgil Popescu pe Duminică, 29 martie 2020

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu