VIDEO: Revoltător! Ignoranţa autorităţilor pune în pericol elevii unei şcoli din Vidra!

0
485

O magazie fără acoperiş care stă să cadă peste copii, wc-uri dezafectate din care cad cărămizi, o groapă cu var lăsată descoperită, boscheţi înalţi cât omul, teren de sport prin care a ieşit iarba, plus un drum care trece chiar prin curtea şcolii. Acesta este tabloul descoperit de reporterii Vrancea24.ro la o scurtă incursiune în curtea şcolii vechi din Vidra, unde încă se învaţă şi unde elevii sunt nevoiţi să se joace în pauze într-un loc insalubru şi periculos. Autorităţile spun că vor rezolva problema, dar deocamdată nu s-a luat nici o măsură. Viceprimarul Silviu Pintilie chiar ne-a urechiat puţin reproşându-ne că sesizăm numai lucrurile rele care se întâmplă în comună. Directorul şcolii, Marius Pintea, spune că a propus pentru demolare wc-urile vechi, care stau să cadă peste copii şi că va face igienizare în cel mai scurt timp. De asemenea, acesta a mai precizat că acoperişul magaziei va fi realizat până la venirea iernii. Aspectele au fost sesizate de către preşedintele Obştii Vidra, Bogdan Marica.

IMAG0487 IMAG0488 IMAG0489 IMAG0490 IMAG0491 IMAG0492 IMAG0493