luni, aprilie 29, 2024
AcasăSocietateVIDEO Promoția 1993 a Colegiului Național ”Al. I. Cuza”...

VIDEO Promoția 1993 a Colegiului Național ”Al. I. Cuza” s-a reîntâlnit la liceu, la 30 de ani de la absolvire

Întâlnire emoționantă, la sfârșitul săptămânii trecute, la Colegiul Național ”Al. I. Cuza” Focșani. Absolvenții generației 1989-1993 s-au reunit la liceu, la 30 de ani de la absolvire. O întâlnire de suflet, cu lacrimi de bucurie și de emoție, cu oameni veniți din diverse colțuri ale țării sau chiar din străinătate.
Foștii absolvenți ai liceului au rememorat clipele vieții de elev, în momentul când, după 30 de ani, s-a strigat din nou catalogul. Mulți dintre absolvenții de atunci au răspuns prezent. În acel moment trăit anume pentru a depăna amintiri și a da frâu liber emoțiilor, cei prezenți la întâlnire au făcut fotografii și au vizitat sălile de clasă.
Se poate spune că generația 1989-1993 a fost una de … tranziție, trecută prin frământările societății românești ca urmare a căderii regimului comunist. Profesorii au reușit, însă, să țină elevii aproape, să le împărtășească din experiența și cunoștințele lor. Iar elevii de atunci au înțeles că școala este mai presus de orice. Acum, după 30 de ani, sunt oameni realizați: medici, profesori, juriști, economiști, ingineri, informaticieni … oameni de succes acolo unde activează.
Trecerea anilor nu a adus, însă, numai bucurii și împliniri. Dacă unii profesori ai generației 1993 au putut participa la reuniunea de 30 de ani, alții au fost, deja, aleși să predea în Ceruri. Foștii elevi le-au mulțumit celor prezenți – Aurora Costeschi, Constanța Coatu, Rodica Ghiorghiță, Maria Pleș, Niculina Badiu, Ilie Geantă și Petrică Rîpeanu – iar pentru cei plecați dintre noi s-a ținut un moment de reculegere: Nicolae Crăciun, Vasile Ghiorghiță, Mircea Dinutz, Marius Poll, Hermina Gurguță. Dar, pentru că nimic nu este întâmplător, ca un arc peste timp, o elevă a generației 1993 este, acum, directoarea liceului pe care l-a absolvit acum 30 de ani: profesoara de chimie Andreea Săndulescu.
Momentele emoționante de la liceu au fost urmate de o petrecere pe cinste. O petrecere cu de toate, cu muzică bună, cu surprize, cu multe fotografii și chiar cu puțină nostalgie, mai ales la auzul clasicei și inegalabilei melodii ”Ani de liceu”. Despărțirea a fost grea, dar cu promisiunea universală că, peste încă 5 ani, vor răspunde, din nou, Prezent!, la liceu.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu