joi, martie 28, 2024
AcasăAdministratieVIDEO Primăria Homocea are conturile blocate. Edilul comunei, umilit în Consiliul Județean

VIDEO Primăria Homocea are conturile blocate. Edilul comunei, umilit în Consiliul Județean

În ședința de joi, Consiliul Județean a repartizat suma de 3,5 milioane de lei primăriilor din județ pentru echilibrarea bugetelor locale. La ședință a fost prezent și primarul PNL al comunei Homocea, Vasile Petrea, care a ținut să expună o situație delicată din comunitatea pe care o păstorește. Acesta a precizat că Primăria Homocea are conturile blocate, după ce a fost executată de o firmă care a avut un contract de servicii cu instituția.

„Este o moștenire de la fostul primar, un contract de servicii cercetare-dezvoltare în anul 2008, pe care nu l-a putut duce la bun sfârșit și nu a plătit. Firma Impact Com a acționat în judecată Primăria Homocea la momentul respectiv și avem o decizie definitivă și irevocabilă prin care ne execută de 520.000 de lei. Ne-au blocat conturile, am făcut toate demersurile care cred eu că sunt normale, la Finanțe, la Consiliul Județean, la Ministerul Dezvoltării, la primul ministru, peste tot am făcut. Am și documente în aceste sens și vă rugăm să ne ajutați”, a spus Vasile Petrea, primarul comunei Homocea.

meniu16dec

Edilul a fost luat în balon de Marian Oprișan, care i-a spus că dacă nu l-a putut ajuta primul ministru penelist Dacian Cioloș nu-l va putea ajuta nici Consiliul Județean.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu