vineri, martie 29, 2024
AcasăSocietateVIDEO Monica Macovei, fost ministru al Justiției: ”Puterea CCR este foarte...

VIDEO Monica Macovei, fost ministru al Justiției: ”Puterea CCR este foarte mare de mulți ani”

Fostul ministru al Justiției și europarlamentar Monica Macovei a participat la a doua ediție a seriei de interviuri realizate de rețeaua de presă locală PressHub. Monica Macovei a răspuns la mai multe întrebări, subiectele principale fiind legate de activitatea și deciziile Curții Constituționale a României. Fostul ministru al Justiției a explicat atât decizia CEDO de condamnare a statului român pentru nerespectarea unor drepturi fundamentale cât și reacțiile CCR de după momentul anunțării oficiale a deciziei CEDO, care i-a dat dreptate fostului procuror șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, în procesul intentat statului român. Monica Macovei, avocat specializat în drepturile omului, a vorbit și despre necesitatea reformării acestei instituții a statului român – Curtea Constituțională. ”Eu n-am avut niciun dubiu că va trece de faza de admisibilitate, pentru că nu avea o cale de atac eficientă în dreptul intern. A câștigat pe cele două drepturi: dreptul la un proces echitabil, prin faptul că nu a putut să atace propunerea de revocare la o instanță de judecată și a câștigat pe articolul 10, care este libertatea de exprimare și aici vinovatul este foarte clar fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, care a măcelărit și codurile penale și multe alte legi, și care a motivat cererea de revocare a doamnei Kovesi prin faptul că a discutat în presa română și presa străină despre modificările foarte proaste pe care le făcea el. E cert că din 2005, de când s-a înființat DNA, n-o iubesc și încearcă să scape de ea. Acum au scăpat de doamna Kovesi. E foarte bine că doamna Kovesi a câștigat, e o încurajare pentru toți procurorii și judecătorii din România. Dar după decizia CEDO, CCR ne spune că CEDO nu avea dreptul să controleze argumentele noastre juridice și nici decizia CCR. Ba da. Asta a făcut CEDO. A analizat decizia CCR. Sesizarea aparține domnului Dragnea din câte îmi aduc aminte. CCR nu spune adevărul atunci când spune că CEDO nu i-a analizat argumentele. CCR devine și mai plină de sine și spune că CEDO nici nu ar avea dreptul să-i controleze decizia. Cum adică? Ești mai presus de CEDO? În România se știe clar: legislația internațională cu privire la Drepturile Omului are prioritate în fața legislației interne. Deci da, CEDO a făcut acest control al deciziei CCR și a dat acea decizie. De aceea, situația trebuie dezbătută public și CCR ar fi trebuit a doua zi să pornească o procedură să își revizuiască practica. Deciziile astea nu sunt bătute în cuie, nu rămân pe sute de ani și nu lezăm independența CCR.”, a explicat Monica Macovei. Întregul interviu cu Monica Macovei, realizat de jurnalista Carmen Dumitrescu, îl puteți urmări pe rețeaua PressHub.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu