miercuri, mai 8, 2024
AcasăActualitateVIDEO-FOTO Aproape 600 de probe la Concursul Național de Vinuri de...

VIDEO-FOTO Aproape 600 de probe la Concursul Național de Vinuri de la Bachus 2017

Festivalul Viei și Vinului Bachus 2017 a debutat cu deschiderea Concursului Național de Vinuri. În acest an s-au înscris 581 de probe (anunțat ca număr record), de la producători români dar și din Italia și din Republica Moldova. Jurizarea probelor se va face în decurs de două zile, mostrele fiind împărțite pe 5 categorii: albe, roșii, roze, spumante, dulci. Juriul Concursului Național de Vinuri este compus din degustători experţi, atât din țară cât și din străinătate, renumiți pe plan mondial. Președintele juriului este academicianul Valeriu V. Cotea, iar președinții celor cinci comisii de degustare sunt: Roberto Gatti – Italia, Luigi Salvo – Italia, Luciano Parrinello – Italia, Katsuhiko Aizaki – Japonia și Cătălin Păduraru.

Fiecare categorie are câte 5 jurați. Nota finală a vinurilor se face după eliminarea notei maxime și a celei minime, din media celorlalte 3 note. Pentru a obține medalia de argint, un vin trebuie să obțină minim 82 de puncte iar pentru medalia de aur trebuie să primească minim 85 de puncte. Vinurile care vor trece de pragul de 92 de puncte vor primi marea medalie de aur. Festivitatea de premiere va avea loc sâmbătă, 7 octombrie.
Marii câștigători ai Concursului Național de Vinuri din acest an vor fi înscriși în mod gratuit pentru participarea la trei competiții internaționale importante: Concursul Mondial de Vinuri de la Bruxelles – organizat în perioada 10-13 mai 2018 la Beijing, China, Prowein – organizat în perioada 18-20 martie 2018 la Dusseldorf, Germania, și la Salonul Internațional de Vin Vinitaly – organizat în perioada 15-18 aprilie 2018 la Verona, Italia.


ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu