joi, martie 28, 2024
AcasăStiri InterneVIDEO EXCLUSIV Inspectorul școlar general a fost demis printr-un fax...

VIDEO EXCLUSIV Inspectorul școlar general a fost demis printr-un fax trimis la ora 10 noaptea

Inspectorul școlar general în funcție (încă) susține că a rămas ”stupefiat” când a aflat de decizia ministrului Educației Naționale, Liviu Pop, de a-l demite. Dorin Cristea ne-a declarat că faxul cu ordinul ministrului (semnat de un secretar de stat și nu de ministru!) a ajuns la sediul IȘJ Vrancea vineri seară, la ora 22.00. Dorin Cristea consideră că motivațiile prezentate în ordinul de demitere nu au acoperire în realitate și la bază ar putea fi și motive politice. Ordinul de demitere intră în vigoare cu data de 4 septembrie dar, până atunci, șeful IȘJ Vrancea va contesta în instanță. ”Voi discuta cu juriștii și cu ceilalți 12 colegi din țară care au fost demiși vineri seară și, probabil, săptămâna viitoare vom depune contestație M-am întâlnit cu domnul ministru Liviu Pop acum două săptămâni și nu mi-a zis nimic de vreo nemulțumire legată de activitatea mea, nu mi-a reproșat nimic, am discutat normal despre problemele din învățământ”, ne-a mai spus inspectorul școlar general demis.
Ministrul Educației Naționale, Liviu Pop, a venit în Vrancea acum două săptămâni, pentru a participa la manifestările din 6 august, de la Mausoleul Mărășești, iar pe 7 august a avut o ședință la sediul Inspectoratului Școlar Județean. În seara de 7 august, la IȘJ Vrancea a ajuns ordinul de numire în postul de inspector școlar general adjunct a lui Aurel Șelaru, profesor de sport și vicepreședinte al Sindicatului Liber din Învățământ Vrancea, colaborator al publicației Monitorul de Vrancea. De altfel, după plecarea lui Liviu Pop de la Mărășești, președintele PSD Vrancea, Marian Oprișan, și Aurel Șelaru au avut o scurtă discuție lămuritoare, între patru ochi.
Dorin Cristea a fost numit inspector școlar general pe 8 iunie 2016, iar două luni mai târziu câștiga examenul pentru ocuparea acestei funcții, organizat de Ministerul Educației. Indiferent de rezultatul contestației, Dorin Cristea se va ocupa de sesiunea de toamnă a bacalaureatului, care începe luni, 21 august, fiind șeful comisiei județene. El este profesor de istorie la Colegiul Economic ”Mihail Kogălniceanu” și ocupase postul de inspector școlar de istorie în perioada 2007-2013.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu