duminică, mai 12, 2024
spot_img
AcasăActualitateVIDEO Drumurile județene, la voia viscolului

VIDEO Drumurile județene, la voia viscolului

Zăpada de la începutul lunii aprilie a prins autoritățile nepregătite. Nici nu ne așteptam la altceva, deși meteorologii anunțaseră de câteva zile că România va fi traversată de un vortex polar. Pe multe porțiuni de drum din Vrancea se circulă cu dificultate din cauza rafalelor de vânt și a stratului de zăpadă. Drumurile județene sunt cele mai afectate. De altfel, contractele de deszăpezire a drumurilor județene au expirat, astfel că greul rămâne tot în sarcina administrațiilor publice locale. Fiecare primărie a acționat cu utilajele proprii pentru a ține situația sub control și pentru a debloca căile de acces, acolo unde a fost nevoie. Au acționat atât pe drumurile locale, aflate în propria administrare, cât și pe tronsoane de drumuri județene, aflate în administrarea Consiliului Județean Vrancea. Codul portocaliu de ninsori abundente și viscol este valabil în Vrancea până miercuri după-amiază, așa că ne putem aștepta la blocaje și alte probleme pe drumurile județene, mai ales cele aflate în ”bătaia” viscolului: Păunești-Domnești, DN2-Ciușlea, Focșani-Suraia, DN2-Cotești-Poiana Cristei ș.a.


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu