Astăzi, am asistat direct la unul dintre cele mai grave efecte ale exploatării hidrotehnice de oe râul Siret. În aval de hidrocentrala de la Movileni/Vrancea, oprirea bruscă a uzinei și închiderea ecluzelor au provocat o scădere rapidă a nivelului apei, de peste un metru în aproximativ zece minute. Consecința a fost dramatică: sute de pești au rămas captivi pe grinduri, în bălți izolate și pe suprafețe care cu câteva minute înainte erau acoperite de apă, zbătându-se în încercarea disperată de a supraviețui.

Fenomenul confirmă exact avertismentele formulate de-a lungul anilor cu privire la efectele variațiilor artificiale și bruște de debit asupra ecosistemelor din aria protejată Lunca Siretului Inferior. Aceste oscilații extreme ale nivelului apei transformă habitate funcționale în adevărate capcane mortale pentru fauna acvatică și nu este prima dată când arătăm acest lucru! Este inacceptabil ca, într-o arie naturală protejată, exploatarea unei amenajări hidrotehnice să poată genera astfel de efecte fără existența unor măsuri eficiente de prevenire și reducere a impactului.
Mortalitatea piscicolă produsă în urma unor scăderi bruște ale nivelului apei nu poate fi tratată ca o simplă „consecință colaterală” a producției de energie. Vorbim despre distrugerea directă a resurselor biologice, afectarea lanțurilor trofice și degradarea stării de conservare a habitatelor acvatice într-un sit Sit Natura 2000 dedicat tocmai protecției peștilor. Imaginile surprinse astăzi ar trebui să constituie un semnal de alarmă pentru toate instituțiile cu responsabilități în domeniul protecției mediului și gospodăririi apelor. Dacă asemenea situații se repetă periodic, impactul cumulativ asupra populațiilor de pești și asupra întregului ecosistem poate fi devastator. (sursa text și video: Silviu Chiriac)
