vineri, aprilie 19, 2024
AcasăAdministratieVIDEO De ce a rămas Primăria Focșani cu opt milioane de euro...

VIDEO De ce a rămas Primăria Focșani cu opt milioane de euro necheltuiți în 2018

Primăria municipiului Focşani a încheiat anul 2018 cu un excedent de 37 de milioane de lei, cu un milion de lei mai mult decât s-a întâmplat în 2017, când sumele rămase necheltuite au fost de 36 de milioane de lei. Primarul Misăilă pune această nerealizare pe seama faptului că procedurile pentru proiectele de investiţii sunt foarte greoaie, cu termene lungi, astfel că nu s-a reuşit mare lucru din acest punct de vedere. Edilul spune că banii se reportează pentru 2019, când peste 50% din bugetul Primăriei merge pentru dezvoltare.

“Dacă luăm în calcul numai acest fapt, că avem un excedent de 37 de milioane de lei, care va fi utilizat doar pentru investiţii, având în vedere şi celelalte venituri din diversele surse de finanţare pot spune că 50% din buget va fi pentru investiţii”, a precizat Cristi Misăilă.

Potrivit acestuia, primele lucrări vor demara pe segmentul rămas nefinalizat de pe strada Magheru, edilul avansând şi un termen de finalizare optimist, respectiv mai-iunie 2019. Urmează continuarea lucrărilor pe străzile Popa Şapcă, Dornişoarei, Ghinea Dorinel, George Coşbuc. În acelaşi timp, primarul spune că s-au semnat contracte pentru 28 de străzi care vor fi reabilitate în 2019, precum Ion Bazgan, Poligonului, Alexandru Sahia, Lunei, Cpt. Stoienescu, Cincinat Pavelescu, Săveanu, Revoluţiei, Cpt. Creţu Florin, Aleea Sud şi Aleea Parc, Panduri. Bani vor mai fi folosiţi şi pentru amenajarea locurilor de joacă din strada Peneş Curcanu, Grădina Publică,intersecţia Longinescu cu Vîlcele şi Mîndreşti. Investiţiile vor începe după aprobarea bugetului naţional. Pe actualul proiect de buget, prezentat de Guvern, municipalitatea din Focşani urmează să piardă 7,5 milioane de lei faţă de anul trecut.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu