sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăSocietateVIDEO Ce a găsit la Spitalul Județean Focșani și ce...

VIDEO Ce a găsit la Spitalul Județean Focșani și ce măsuri a luat managerul militar. ”Ne confruntăm cu un veritabil război biologic”

Col. dr. Alexandru Keresztes a preluat conducerea Spitalului Județean ”Sf. Pantelimon” Focșani pe data de 13 aprilie. Alexandru Keresztes este managerul Spitalului Militar ”Regina Maria” din Brașov și a fost trimis la Focșani pentru a pune ordine într-o unitate medicală cu multe probleme și câteva zeci de cadre medicale depistate pozitiv la coronavirus. În cadrul unui interviu transmis de Ministerul Apărării Naționale, noul manager a povestit care este situația actuală din Spitalul din Focșani și ce deficiențe au fost remediate până acum, la puțin peste o săptămână de când a preluat conducerea unității medicale. Printre altele, medicul militar a vorbit despre realizarea unui circuit epidemiologic în cadrul spitalului, asigurarea perimetrului în zona unității sanitare, precum și triajul pacienților și al cadrelor medicale în corturile amplasate în curtea spitalului. Iată câteva dintre declarațiile sale:

  • Am preluat într-o formulă de echipă medicală militară conducerea Spitalului Județean Focșani. Ne punem la dispoziție întreaga experiență acumulată, de-a lungul carierei noastre militare, începând cu orele de pregătire medico-militară, acele cursuri de instruire care ne vorbeau de arme biologice, despre circuitele epidemiologice, despre antidoturile care pot fi utilizate și, mai apoi, experiențele acumulate în cadrul exercițiilor naționale și multinaționale. Au fost variate exerciții și simulări cu această tematică, cu care, de fapt, astăzi, noi ne confruntăm cu un veritabil război biologic și anume această infecție cu SARS-CoV-2.
  • În primul rând, dacă a fost teamă și reticență la început, și poate nu neapărat de echipa militară, ci mai degrabă teama de schimbare. Am identificat în această săptămână petrecută aici aproape zi-lumină, împreună cu colegii mei am încercat să facem o radiografie a spitalului județean. Ne-am axat asupra resursei umane. Au fost cazuri de pacienți din rândul personalului angajat al spitalului. Și actualmente unii dintre ei sunt internați în spitalul de infecțioase. Apoi o altă parte sunt în autoizolare la domiciliu.
  • Am identificat o serie de disfuncționalități vizavi de perimetrul spitalului. Cu sprijinul colegilor de la Inspectoratul Județean de Jandarmi am reușit ca, după două zile, să izolăm perimetrul spitalului. Există o echipă mobilă de ordine publică care asigură perimetrul spitalului. Am realizat un circuit epidemiologic firesc și necesar în aceste vremuri. La momentul acesta, accesul în spital se face printr-o singură poartă, accesul este controlat. Triajul se realizează în trei puncte. Cele două corturi pe care le-am găsit sunt puse la dispoziția pacienților, unul pentru adulți, altul pentru copii. Cel de-al treilea cort instalat încă de săptămâna trecută asigură triajul epidemiologic al personalului angajat al spitalului, atât la intrarea în tură, cât și la plecarea din ture.
  • Ne interesează în momentul acesta este dacă pacientul care se adresează urgența medico-chirurgicală este sau nu este COVID pozitiv. Acest lucru este foarte important pentru că până astăzi am reușit să identificăm un traseu al pacientului, astfel încât, în funcție de diagnosticul pozitiv sau negativ, pacientul este dirijat.
  • Am încercat să identificăm care este starea actuală a stocurilor, vizavi de materialele necesare, vizavi de medicamente, vizavi de dezinfectanți. Am inițiat o serie de demersuri de refacere a stocurilor, de materiale de protecție, de biocide, de medicamente necesare tratamentului pacienților cu COVID.
  • La finele acestei perioade, un obiectiv este să avem un număr cât mai mic de colegi infectați și un număr cât mai mare de pacienți vindecați și externați.

Interviul integral realizat de MApN cu col.dr Alexandru Keresztes îl puteți vedea AICI.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu