miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăSocietateVIDEO Când se va deschide Secția de Arși de la Spitalul...

VIDEO Când se va deschide Secția de Arși de la Spitalul de Urgență din Focșani

Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” va avea din acest an o secție de arși, care va funcționa cu patru paturi. Aceasta va fi organizată în cadrul Compartimentului de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă. Managerul unității speră ca la începutul acestei veri secția să devină funcțională, întrucât sunt mai multe aspecte de pus la punct. „Avem paturi, însă acolo necesită câteva lucruri speciale, cu fel de fel de cuve, dar suntem cu finalizarea spre 80%. Cred că undeva spre sfârșitul lunii mai-iunie deja acolo putem să spunem că avem funcțional compartimentul. Unitatea de arși ne obligă să avem inclusiv bancă de piele, ceea ce la noi este foarte greu. Nu au nici spitalele din București, dar ce ține de arsură de un anumit grad fără probleme putem să tratăm la ceea ce avem acum”, a precizat managerul spitalului, Constantin Mîndrilă. Trei doctori și mai mulți asistenți vor asigura asistența medicală a pacienților.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu