VIDEO Ana-Maria Dimitriu, candidat PNL la Parlamentul European: cu sinceritate despre dezvoltarea Moldovei, exodul românilor în străinătate şi proiectele care să vindece Vrancea

0

PNL Vrancea este singura organizaţie din ţară care are doi candidaţi pe listele unui partid la alegerile pentru Parlamentul European, care vor avea loc pe 26 mai. Ana-Maria Dimitriu, consilier al PNL în Consiliul Local Municipal Focşani, şi Alexandru Ciprian Epure, consilier al PNL în Consiliul Judeţean Vrancea, sunt doi tineri din noua generaţie de politicieni care au planuri ambiţioase să aducă schimbarea şi luptă pentru bunăstarea vrâncenilor.

Invitată recent într-o emisiune la un post regional de televiziune, Ana-Maria Dimitriu a vorbit despre numeroasele piedici de care a avut parte, alături de colegii săi consilieri liberali din Consiliul Local Municipal Focşani ori de câte ori au încercat să supună dezbaterii proiecte pentru focşăneni, dar şi despre lipsa de transparenţă din administraţie. În ultimii trei ani, aleşii PNL au încercat să aducă în atenţia celorlalţi consilieri o serie de proiecte care să le uşureze viaţa focşănenilor. S-au lovit însă de o închistare din partea autorităţilor şi chiar de rea-voinţă. Experienţa din legislativul unui oraş de provincie, subjugat de 30 de ani neo-comuniştilor din PSD, au ambiţionat-o pe tânăra consilieră, care crede că în calitate de europarlamentar va reuşi să facă ceea ce nu a reuşit ca ales local, din cauza pesediştilor. Ana-Maria Dimitriu a vorbit cu sinceritate despre ce trebuie să facă un politician, al cărui ţel principal trebuie să fie acela de a se asigura că locul din care a plecat devine mai bun, pentru că oamenii merită tot ce e mai bun. “Eu cred că mai mult decât faptul că ești politician contează să fii om în slujba cetățeanului, pentru că acolo, în oraşul, comuna sau judeţul în care trăieşti îţi desfășori activitatea. Ești în centrul oamenilor și interacționezi cu dumnealor. Nu trebuie să le vinzi nişte promisiuni de care ştii că nu te poţi ţine. Trebuie să-i asculţi să faci proiecte pentru ei pentru că, până la urmă, și ție ți-ar plăcea să trăiești în localitatea din care provii şi să ai ce îşi doresc toţi ceilalţi din jur. Este vorba despre a fi om la tine acasă, gospodar la tine acasă. O să vă dau şi nişte exemple, pentru că sunt evidente, despre ce înseamnă o administraţie corectă liberală. Vorbesc despre oraşe conduse de primari PNL care nu sunt pe altă planetă,  nu sunt în altă țară. Este vorba de Brașov, Sibiu, Oradea, Cluj-Napoca,  Deva. Sunt oraşe care au reuşit să ajungă în top cu ajutorul primarilor liberali şi care acum sunt exemple pentru toată ţara. Oare chiar nu merită focşănenii să trăiască într-un oraş asemenea acestora? Nu inventăm noi nimic altceva decât au făcut colegii noştri în alte judeţe, noi ar trebui doar să punem în aplicare aceste modele de bună practică”, a spus candidata PNL la alegerile europarlamentare, Ana-Maria Dimitriu.

Moldova, Cenuşăreasa României

Ana-Maria Dimitriu crede că alegerile din 26 mai reprezintă o şansă reală pentru ţara noastră să se poată dezvolta, cu ajutorul banilor europeni. O echipă puternică la Bruxelles va reuşi să facă ce nu au reuşit să facă administraţiile PSD în 30 de ani. Din punctul său de vedere, prioritare sunt dezvoltarea Moldovei şi a Vrancei, adevărate poluri ale sărăciei. “Alegerile europarlamentare sunt în primul rând despre nevoia Moldovei, dar şi a Vrancei, care face parte din această regiune, să se dezvolte, pentru că dacă s-ar dezvolta şi posibilităţile vor fi altele. În momentul în care vin investitorii, și lumea va putea fi fericită, oamenii vor putea zâmbi și nu se mai gândesc că le pleacă copiii în afara țării. Din păcate sunt aproape 5 milioane de români în afara țării. Sunt mai mulți copiii care s-au născut în afara țării anul trecut decât în țară. Diaspora este alături de noi și diaspora tot timpul a arătat că este o forţă și că își doresc ce e mai bine pentru cei rămași acasă.  Și ce e mai bine pentru ei este să se poată întoarce acasă. Să aibă autostrăzi, să aibă spitale, să aibă parcuri, locuri în care să-i petreacă timpul liber într-un mod plăcut. E problema întregii Moldove, dar e şi problema judeţului Vrancea. Nu sunt vorbe în vânt, sunt realmente priorităţile oamenilor. Sănătatea e primordială, dar dacă nu ai un spital în care să te tratezi şi nu eşti sănătos nu poţi să mergi la serviciu, nu poţi să te bucuri de cei dragi. Toate se leagă, totul pleacă de la faptul că noi nu avem un sistem de sănătate, mă refer strict la Vrancea, care să funcționeze așa cum trebuie și să fie favorabil celor care trăiesc și care își plătesc dările la stat. Noi nici nu putem vorbi de standarde europene la acest moment, ceea ce ar fi normal între o țară civilizată” a spus Ana-Maria Dimitriu.

Vrancea are nevoie de schimbare. Iar schimbarea începe din 26 mai

Vrancea, aflat de 30 de ani sub conducerea PSD, a ajuns unul dintre cele mai slab dezvoltate judeţe ale ţării. O spun cel mai bine toate statisticile ultimilor ani, care plasează Vrancea aproape de polul sărăciei. Doar Vasluiul şi Teleormanul, alte judeţe aflate sub domnia PSD, mai întrec baronatul lui Marian Oprişan, cel care a reuşit să impună o adevărată domnie a terorii peste tot, începând cu instituţia pe care o conduce, până în toate celelalte instituţii ale statului şi printre oamenii de rând. Liberalii vor ca pe 26 mai să provoace un cutremur cu epicentrul în Vrancea. Un cutremur politic, care să dea ţării un semn clar că epoca roşie a apus. În alte judeţe conduse de PSD nu domneşte teroarea, ca în Vrancea. “Vrancea este atipică față de restul țării, în sensul că oamenii, la 30 de ani de la Revoluţia care a dat jos comunismul, încă se tem în acest județ să se exprime liber,  pentru că au impresia că cineva îi supraveghează, cineva îi ascultă. Noi, vrâncenii, trăim aici cu același sentiment pe care îl aveam și în comunism. Eu cred că este momentul să ne trezim cu toții, momentul în care să nu ne mai fie frică pentru că nu are nimeni ce să ne facă pentru că dacă noi înșine nu reușim să facem ceva să schimbăm noi în pătrățica noastră pentru a face ceva pentru familiile noastre nu o să reușim să schimbăm nimic. Iar adevărul este că Vrancea are nevoie de o mare schimbare. E timpul să le dăm pesediștilor un semn clar că Vrancea vrea schimbarea. Revin iar la situația orașelor cu administrație PNL, fiecare oraș a avut nevoie de un moment zero. Să luăm Brașovul de exemplu. Cetățenii au înțeles că trebuie să aleagă ceva bun pentru dumnealor și au ales PNL. E timpul să alegem și noi ceva bun pentru noi, nu cred că mai avem timp de pierdut, pentru că e în defavoarea noastră. Să facem din 26 mai acel moment zero. Să punem Vrancea în primul rând!“ a mai spus Ana-Maria Dimitriu.

Material comandat de PNL Vrancea, realizat de SC King News 24 SRL Focșani. Cod mandatar financiar: 41190007.