joi, mai 9, 2024
AcasăSocietateVIDEO Amenzi de aproape 40.000 de lei aplicate în ultimele 24 de...

VIDEO Amenzi de aproape 40.000 de lei aplicate în ultimele 24 de ore pentru nerespectarea măsurilor antiCOVID

Pe parcursul zilei de ieri, 27 martie a.c., polițiștii vrânceni împreună cu efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea și polițiști locali au desfășurat acțiuni comune de verificare, cu efective mărite, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2, la activitățile de verificare participând, în sistem integrat, 209 de forțe de ordine. În cadrul acțiunilor a fost verificat modul în care sunt respectate prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. Astfel, au fost verificate 185 de societăți comerciale și 204 obiective/locații de interes cu privire la respectarea recomandărilor/interdicțiilor pe timpul stării de alertă, 115 mijloace de transport persoane, fiind legitimate totodată 1816 persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 263 de sancțiuni contravenționale în valoare de 32.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție dispuse în această perioadă.

***

În cursul zilei de ieri, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Focșani, împreună cu jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și limitarea răspândirii infecției cu noul coronavirus, pe raza de competență. La acțiune au participat 17 forțe de ordine, fiind verificate 42 de societăți comerciale și legitimate peste 70 de persoane. În urma activităților, au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 7000 de lei. Precizăm faptul că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare. Pe parcursul activităților de control polițiștii au adus la cunoștința cetățenilor necesitatea dar și obligativitatea respectării măsurilor de protecție, respectiv purtării măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura. Polițiștii reamintesc faptul că, deși acționează preventiv, față de abaterile de la normele legale în vigoare vor fi luate măsurile legale care se impun. Facem apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu