luni, aprilie 29, 2024
AcasăStiri InterneVIDEO Acțiuni pentru siguranța traficului pe drumurile din județ

VIDEO Acțiuni pentru siguranța traficului pe drumurile din județ

Polițiștii rutieri au desfășurat în acest sfârșit de săptămână, acțiuni pe drumurile publice din județ, pentru prevenirea evenimentelor rutiere negative și creșterea gradului de siguranță în trafic. Astfel, polițiștii Biroului Rutier au desfășurat, vineri și sâmbătă, acțiuni pe străzile din municipiu, pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului. Au fost controlate peste 90 de autovehicule și legitimate aproximativ 100 de persoane. În total, au fost aplicate 87 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 20 000 lei, pentru nerespectarea O.U.G. 195/2002. 11 permise de conducere au fost reținute, dintre care 5 pentru conducere sub influența alcoolului. Pentru I.T.P. expirată și alte nereguli ale vehiculelor au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.

Aceste acțiuni se desfășoară permanent, atât în municipiu cât și în județ, astfel că polițiștii rutieri vă recomandă să manifestați disciplină în trafic, să respectați viteza de deplasare în funcție de starea carosabilului și de vizibilitate, să nu conduceți sub influența alcoolului sau a altor substanțe, să nu vă angajați în efectuarea unor manevre riscante și să acordați prioritate tuturor celor în drept! (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu