joi, mai 16, 2024
spot_img
AcasăActualitateVicepreședintele SUA, Kamala Harris, a ajuns la București

Vicepreședintele SUA, Kamala Harris, a ajuns la București

Al doilea om în statul american, vicepreședintele Kamala Harris, a ajuns la București. Vicepreședintele SUA are întrevederi cu președintele Klaus Iohannis și cu premierul Nicolae Ciucă. Kamala Harris va fi primită la Palatul Cotroceni, la ora 14:00. Iohannis și Harris vor avea convorbiri tete-a-tete şi convorbiri oficiale, la finalul cărora, la ora 15,30, vor susţine declaraţii de presă comune. Vicepreședintele american efectuează un mini-turneu în Europa, în contextul războiului din Ucraina: ieri a vizitat Polonia, astăzi este în România.

Ieri, înainte de a participa la reuniunea informală a Consiliului European, de la Versailles, preşedintele Klaus Iohannis a precizat că va discuta cu vicepreşedintele SUA, Kamala Harris, despre postura NATO pe Flancul Estic, Grupul de Luptă aliat care ar urma să fie găzduit de România şi despre soldaţii americani care au venit în ţara noastră. Totodată, într-un comunicat de presă, Administraţia Prezidenţială a spus că prezenţa la Bucureşti a vicepreşedintelui Kamala Harris reconfirmă soliditatea Parteneriatului strategic bilateral şi angajamentul ferm al Statelor Unite de a susţine securitatea României şi a aliaţilor NATO de pe Flancul Estic, reflectând, totodată, aprecierea administraţiei americane pentru abordarea responsabilă şi implicată a ţării noastre în contextul ameninţărilor actuale de securitate generate de agresiunea ilegală a Federaţiei Ruse, precum şi în gestionarea fluxurilor de refugiaţi de la graniţe şi acordarea de asistenţă umanitară.


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu