vineri, martie 29, 2024
AcasăPanciuVicepreședintele PNL Italia, Ovidiu Burdușa, critică atitudinea ostilă a delegaților PNL Vrancea...

Vicepreședintele PNL Italia, Ovidiu Burdușa, critică atitudinea ostilă a delegaților PNL Vrancea față de Florin Cîțu

Urmăresc politica noastră de la începutul anilor 90, atunci când au apărut primele partide politice. Ca om de dreapta, am fost atent la alegerile din 1992,1996 și 2000. La suflet, mi-a rămas campania din 1996, când pentru prima și ultima data un candidat adevărat de dreapta a câștigat primăria orașului meu drag, Panciu.
Astăzi am fost prezent în sala de la Romexpo. Ca invitat, nu ca delegat așa cum era normal, deși am adus puncte fără număr organizației PNL de Diaspora. Acum câteva zile am făcut o postare pe aceasta temă.
Vă spuneam la început că am urmărit cu atenție alegerile interne din partid, dar și cele externe. Alegerile de astăzi, la capitolul mitocănie, le întrec pe toate din 1990 încoace.
Alături de colegii mei din diaspora, care sunt în aceeași situație cu mine, am fost șocați să vedem cum o parte din delegația PNL Vrancea s-a năpustit lângă scaunele din fața scenei, în momentul în care și-a început discursul premierul României, dl Florin Cîțu. Incredibile imagini, scandări care nu aveau nici măcar o logică în acel context! În zadar, efortul dl președinte Orban de a calma spiritele.
Dragi colegi liberali vrânceni: așa NU! Ce bine era dacă foloseati această energie în bătălia cu PSD. Baronul Marian Oprisan nu mai stătea la butoanele județului 28 de ani! Oare ce atitudine veți avea de mâine, dacă dl Cîțu va câștiga conducerea PNL? Veți huidui la fel, spre bucuria baronului Oprișan? Sau vă veți cere iertare vrâncenilor de acasă și din lumea largă, pe care i-ați trădat și astăzi? Eu vă iert, poate și colegii mei liberali care vor o altfel de Românie, dar oare va fi suficient ca să vă schimbați și să trecem la treabă, pentru o România fără alde Oprișan&baronii PSD? Eu, sincer, sper să vă recunoașteți greșeala majoră de azi, când ați transformat congresul PNL în scena unei mici mineriade sau a unui bâlci cu Bădălăi unde maneliștii mai urmau să strige: ”M…e Diaspora, M…e PNL!”. România are nevoie de acțiune liberală, de dezvoltare, de investiții și de pace, deci vă invit să renunțați la scandal și să ne apucăm de reconstrucția României. Cum bine spune unul dintre parlamentarii noștri, HAI LA TREABĂ! (Ovidiu Burdușa, vicepreședinte PNL Italia, fost consilier județean PNL Vrancea, ex-secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu