Veteran de război născut în Adjud, sărbătorit de MApN la împlinirea vârstei de 99 de ani

0
209
Distinsul veteran, născut la 21 iunie 1923 în orașul Adjud, județul Vrancea, face parte dintre cei care, de la 23 la 30 august 1944, au apărat Capitala și zona Titu, în cel de-al Doilea Război Mondial. Și-a început cariera de ofițer în funcția de comandant companie transporturi auto la Timișoara, apoi a fost încadrat în Comandamentul Trupelor de Grăniceri, pe funcții de șef secție auto și armament, șef serviciu tehnic și locțiitor al comandantului, ajungând șef secție marină (nave), din anul 1963 până la 30 iunie 1975, când a trecut în rezervă.
În cei 24 de ani de carieră ofțerul Ionel Chitaru a îndeplinit funcții de conducere în marina grănicerească, de unde a organizat și urmărit construirea și intrarea în dotarea marinei grănicerești a unui număr de 28 de nave de pază a frontierei, din care 13 vedete maritime și 7 fluviale, a unui atelier plutitor, trei cazărmi de divizioane de nave și digurile de acostare în portul Constanța. Pentru rezultatele obținute în întreaga sa activitate sub arme, domnul comandor (rtr.) Ionel Chitaru a fost distins cu patru ordine și 10 medalii ale României și citat de mai multe ori prin ordine pe trupe.
Are un singur băiat, Dan, care îl îngrijește cu devotament, tatăl fiind un exemplu demn de urmat pentru el, nepoți și strănepoți, considerând că pentru toți părinții copii sunt cea mai mare bucurie și, în același timp, cea mai mare realizare din viață. La ceas aniversar îi transmitem și noi multă sănătate și bucurii alături de cei dragi și îl asigurăm de întreaga noastră stimă și respect pentru tot ceea ce a făcut pentru patrie. (sursa: MApN – text: Daniela Pavel, foto: Diana Iuga)


Surprize La Domicliu Focsani
Comandă o Surpiză la Domicliu ! Livrăm în toată Vrancea, la Data și Ora Stabilită de Tine!


Administrare și Mentenanță Site-uri de Prezentare și Magazin Online></a></div>        </div>

        <footer>
            <!-- post pagination -->            <!-- review -->
            <div class=
Articolul precedentCercetat de procurorii anticorupție, Adrian Chesnoiu a demisionat din funcția de ministru al Agriculturii
Articolul următorConcurenți din 8 județe și din București la Festivalul ”Comoara Vrancei” de la Năruja