vineri, martie 29, 2024
AcasăSocietateVeste bună pentru fermieri în privința subvențiilor

Veste bună pentru fermieri în privința subvențiilor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a demarat, din data de 17 octombrie,  plata avansului la schemele de plată aferente companiei 2016, achitând 69% din schemele de bază pe suprafață și 84% din măsurile de plăți compensatorii finanțate prin PNDR. Termenul limită de virare a avansului este 30 noiembrie a.c. În același timp, ministrul Agriculturii promite că, de la 1 decembrie, va începe achitarea integrală a subvențiilor. Am trasat deja sarcină colegilor în APIA ca de la 1 decembrie să începem plățile regulate, plățile normale, pentru că acum dăm avansuri. Aderarea la UE înseamnă și bani foarte mulți, până la aderare bugetul Ministerului Agriculturii era undeva la 300 de milioane de euro, acum am depășit 3,3 miliarde, practic de 11 ori au crescut subvențiile către agricultură și sunt convins că acești bani se văd în ceva. Dacă ne uităm la ce oi frumoase avem aici, este evident că și sectorul a beneficiat de acest sprijin, nu pe cât mi-aș fi dorit. De la anul crește subvenția pentru ovine substanțial. Anul acesta a fost sprijinul de 4,5 euro pe cap de oaie, de la anul va fi 13 euro pe cap de oaie, la care se adaugă și ajutorul național de tranziție, circa 25 de lei pe cap de oaie. Pentru oile de prăsilă, în loc de 13 euro vor fi 17 euro. Așa cum am notificat deja Comisia Europeană, de la anul plățile cresc gradual, astfel încât în 2019-2020 se vor plăti 24 de euro pe cap de oaie iar pe oile de prăsilă 27 de euro. În urma consultărilor cu federațiile oierilor, am reușit să găsim o soluție foarte bună, iar pentru zona de deal și de munte am scăzut numărul oilor eligibile la 60 iar per total la 100 de capete. Am stabilit și un ajutor de minimis pentru berbeci, care a fost inițial 2.500 pe cap de berbec, solicitarea a fost mai mare decât cea prognozată și sperăm să găsim banii necesari, 10 milioane de lei în plus de la buget. Crescătorii de animale trebuie să înțeleagă că acest sprijin trebuie să se vadă în creșterea calității animalelor”, a declarat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu