Veste bună pentru adjudeni. Aleșii vor revoca hotărârea prin care au crescut tarifele la gunoiul menajer

0

Primăria Adjud face un pas în spate în privința majorării tarifelor, începând cu 1 februarie, la gunoi și activitatea de măturat stradal. În ședința de Consiliu Local, de joi, 28 februarie, pe ordinea de zi se află un punct privind revocarea Hotărârii Nr. 19, din 31 ianuarie, când aleșii locali ai puterii PSD au aprobat scumpirea cu 1,7 lei a tarifelor pentru colectat și transport gunoi menajer. Astfel, o persoană fizică trebuia să plătească 14,28 de lei/lună, cu TVA, iar o persoană juridică 147 de lei/mc, fără TVA. Mai mult, tot în acea ședință s-a luat decizia majorării tarifelor la măturat, spălat și întreținere căi publice, la 63,53 de lei/1.000 mp.

Decizia revocării Hotărârii de Consiliu Local vine pe fondul unei plângeri prealabile făcute edilului de către localnicul Adrian Cătălin Baciu, fost consilier local, care spune că primarul Armencea a încălcat Legea transparenței decizionale 52/2013, prin faptul că proiectul de hotărâre a fost inițiat  cu o zi înainte de ședința consiliului municipal, fără să se respecte perioada de 30 de zile pentru aducerea la cunoștința publicului interesat. Adrian Cătălin Baciu spune că astfel s-a îngrădit dreptul cetățenilor și a mediului de afaceri de a veni cu sugestii și propuneri în acest scop. Localnicul din Adjud a precizat în plângerea prealabilă că dacă municipalitatea nu revine asupra acestei hotărâri, prin revocarea ei, va chema în judecată Primăria Adjud.