luni, aprilie 29, 2024
AcasăStiri Interne”Vedere din spital”, o campanie de conștientizare și informare derulată de Poliția...

”Vedere din spital”, o campanie de conștientizare și informare derulată de Poliția Română

Poliţia Română, împreună cu Mercury 360, lansează campania „VEDERE DIN SPITAL”, o campanie de conştientizare a riscului vitezei excesive. Cele mai multe accidente grave, cauzate de VITEZA NEADAPTATĂ LA CONDIŢIILE DE DRUM, se întâmplă în lunile de vară, în timpul concediilor. Fie că aleg zona montană sau litoralul, şoferii se grăbesc către destinaţiile alese pentru vacanţă. Nu de puţine ori, optează pentru cazări cu o vedere spectaculoasă la mare sau la munte, pentru a profita din plin de locaţia aleasă. Însă, ce nu realizează este că atunci când accelerează către destinaţie, riscă să privească o altă vedere: vederea din spital. Campania „VEDERE DIN SPITAL” se desfăşoară la nivel naţional, în perioada 10 august 2021 – 30 septembrie 2021. În cadrul acesteia, Poliţia Rutieră va realiza acţiuni punctuale, astfel încât cetăţenii să conştientizeze care sunt riscurile la care se expun atunci când nu păstrează distanţa, nu adaptează viteza de deplasare la condiţiile de drum şi mai ales, nu respectă limita de viteză. Printre acţiuni se numără distribuirea de flyere, difuzarea la nivel naţional a unui spot radio, postări pe reţele de socializare şi plasări de anunţuri „false” pe site-uri de cazare, respectiv oferte foarte bune care, după accesare, fac trimitere către site-ul www.vederedinspital.ro. Scopul celor din urmă este de a le comunica şoferilor mesajul campaniei chiar înainte să plece la drum, atunci când îşi caută cazare. Dorim să devină conştienţi de faptul că, dacă accelerează spre vacanţă, vederea spectaculoasă la mare sau la munte, către care se grăbesc, se va transforma în vederea din spital.

De asemenea, pentru ca mesajul campaniei să ajungă mai uşor la public, a fost realizat un material video care prezintă, într-un mod simbolic, riscul şi consecinţele vitezei excesive în trafic. „Anual, viteza neadaptată la condiţiile de drum este motivul pentru care se produc, în lunile de vară, îngrijorător de multe accidente rutiere grave. Prin această campanie, încercăm să facem conducătorii auto mai conştienţi de riscul la care se expun dacă depăşesc limita de viteză impusă, dacă ignoră regulile şi dacă au atitudini agresive sau teribiliste în conducerea autovehiculului. Aşadar, Poliţia Română le recomandă şoferilor, pentru a preveni accidentele de circulaţie şi în vederea reducerii gradului de victimizare, să adopte o conduită preventivă, să respecte regulile de circulaţie şi să circule cu o viteză adaptată în permanenţă la condiţiile de drum.”_ a declarat comisar-şef de poliţie Grigore George, împuternicit director al Direcţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R. „Am lansat această nouă campanie având un obiectiv foarte clar conturat: de a determina şoferii să respecte viteza legală pe drumurile naţionale şi să conştientizeze riscul la care se expun atunci când calcă pedala de acceleraţie. Suntem în plin sezon estival şi cu toţii plecăm la drum imaginându-ne cum ne vom distra alături de cei dragi şi cum vom admira împreună vederea la mare sau la munte. Dar nicio clipă nu realizăm riscul la care ne supunem atunci când gonim pe şosele. Din păcate, nu percepem faptul că minunata perspectivă a unei vacanţe se poate transforma într-o altă vedere, traumatizantă, cea pe o vom trăi privind prin geamul unui spital, în urma unui nedorit accident rutier. Campania VEDERE DIN SPITAL invită şoferii la o clipă de reflecţie şi îi îndeamnă să nu accelereze spre vacanţă, oricare ar fi destinaţia pe care o au în această vară.”, a declarat Liviu Ţurcanu (Creative Director, Mercury360). Lansarea campaniei a avut loc la data de 10 august 2021, în benzinăria OMV de pe Autostrada Soarelui. (comunicat IGPR)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu