luni, aprilie 29, 2024
AcasăStiri InterneVama se desprinde din ANAF și redevine autoritate autonomă

Vama se desprinde din ANAF și redevine autoritate autonomă

În Monitorul Oficial nr. 1077/10.11.2021 s-a publicat Legea privind înființarea Autorității Vamale Române. Astfel, Vama redevine autoritate de sine stătătoare în cadrul Ministerului Finanțelor, după ce, în 2013, fusese trecută în subordinea ANAF. Autoritatea preia de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile subordonate acesteia, activitatea, posturile şi personalul structurilor vamale, respectiv Direcţia Generală a Vămilor din cadrul aparatului propriu al Agenţiei, direcţiile regionale vamale şi birourile vamale de interior şi de frontieră din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice. Personalul preluat de la ANAF şi de la unităţile subordonate acesteia la Autoritate şi în structurile teritoriale ale acesteia îşi păstrează toate drepturile, inclusiv cele salariale. Autoritatea Vamală Română va fi condusă de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, numit şi eliberat din funcţie prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului finanţelor publice, ajutat de un vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat numit şi eliberat din funcţie prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului Finanţelor Publice.

Potrivit noii legi, care intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, șoferii vor fi obligați să respecte și semnalele echipelor mobile din cadrul Autorității Vamale Române.
”Participanţii la trafic sunt obligaţi să respecte şi semnalele poliţiştilor de frontieră, ale îndrumătorilor de circulaţie ai Ministerului Apărării Naţionale, ale personalului echipelor mobile din cadrul Autorităţii Vamale Române, precum şi ale organelor fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, aflate în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ale agenţilor căilor ferate, ale persoanelor desemnate pentru dirijarea circulaţiei pe sectoarele de drum pe care se execută lucrări de reabilitare a acestora, ale membrilor patrulelor şcolare de circulaţie care acţionează în imediata apropiere a unităţilor de învăţământ, precum şi ale nevăzătorilor, potrivit prevederilor din regulament.”, se menționează în lege. Actul normativ este pe site-ul Monitorului Oficial.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu