USR Vrancea se reorganizează. Președintele Cosmin Timofte a demisionat și vor fi noi alegeri

0
258
Conducerea națională a USR a încercat să pună capăt tensiunilor din filiala Vrancea. După discuții în cadrul Biroului Național, Cosmin Timofte și-a depus mandatul de președinte, astfel că, în scurt timp, vor avea loc noi alegeri interne.
Tensiunile din USR Vrancea au răbufnit săptămâna trecută, după două ședințe tensionate, încheiate cu acuzații reciproce, demisii și excluderi. Cosmin Timofte a fost acuzat că nu mai ține cont de majoritatea colegilor din partid și conduce filiala înconjurat de un mic grup de apropiați. Lavinia Tîlvăr, ocupanta unei funcții de vicepreședinte, a fost văzută drept principalul factor ”disturbator” din interiorul filialei. Cu sprijinul susținătorilor săi, Cosmin Timofte reușise să voteze excluderea din partid a unor membri importanți, precum Anca Sandu, Ilie Nicuță (ambii membri fondatori), Dorel Lazăr, Florentin Serea. De asemenea, Nicu Panaitescu, un cunoscut activist civic, înscris de curând în USR Vrancea, a demisionat din partid și a trimis o scrisoare deschisă foștilor săi colegi de partid. Deciziile de excludere au fost criticate de membrii USR din țară și din străinătate, iar Biroul Național al partidului le-a invalidat. Președintele USR, Dan Barna, l-a scos din echipa sa pe Cosmin Timofte, iar acesta din urmă a renunțat să mai candideze la funcția de membru al Biroului Național. Lavinia Tîlvăr a demisionat din funcția de vicepreședinte al USR Vrancea.
Duminică, la Biroul Național au ajuns membrii USR Vrancea nemulțumiți de modul în care Cosmin Timofte a condus filiala județeană în ultimele luni. Timofte nu a fost la București, dar a anunțat, telefonic, că își depune mandatul de președinte al USR Vrancea, urmând să se organizeze în curând noi alegeri interne. De menționat că alegerile pentru Biroul Județean al USR Vrancea avuseseră loc pe data de 6 iulie a.c.. Probabil noile alegeri se vor ține până la sfârșitul lunii septembrie, urmând să se aleagă atât președintele cât și un nou birou județean.