joi, martie 28, 2024
AcasăPoliticaUSR îi explică, din nou, primarului Misăilă ce înseamnă bugetul participativ

USR îi explică, din nou, primarului Misăilă ce înseamnă bugetul participativ

USR Vrancea a depus la sediul Primăriei Focșani, încă de la sfârșitul anului trecut, o propunere care vizează implicarea cetățenilor în stabilirea investițiilor din oraș, în anul 2019. Propunerea se înscrie într-un concept modern de implicare a cetățenilor la luarea deciziilor din administrația locală, denumit bugetul participativ. Însă, în urmă cu puțin timp, primarul municipiului Focșani, Cristi Misăilă, a criticat propunerea USR, catalogând-o drept neserioasă, nelegală și neprofesionistă. La rândul lor, liderii USR Vrancea consideră declarațiile primarului drept neprofesioniste și politicianiste. ”Ne aflăm în fața unei continue abordări neprofesioniste și lipsite de orice fair-play și din punct de vedere uman și din punct de vedere politic. Pe data de 27 decembrie 2018 am depus o propunere de amendament la buget, bugetul participativ pe anul 2019 l-am numit noi. Nu am primit nici până în ziua de astăzi un răspuns oficial. Ne dorim să aducem cetățenii cât mai conectați la deciziile primăriei și considerăm că partea de investiții în orașul Focșani este făcută după obiective ale PSD și nu după obiectivele cetățeanului. Ne uităm în jurul nostru și toți suntem nemulțumiți de cum arată acest oraș, atât din punctul de vedere al curățeniei, atât din punctul de vedere al străzilor adiacente, dar mai ales, spunem noi, din punct de vedere al unui management pe termen lung al acestui oraș, al unei strategii de dezvoltare. Proiectul de buget participativ se dorește a fi o formă adresată tuturor cetățenilor, tuturor organizațiilor profesionale sau diverselor ong-uri care cuprind grupuri de interese ale cetățenilor pentru a avea acces la Primăria Focșani și la mapa de lucru a Consiliului Local, la care nu pot avea acces în mod obișnuit, pentru că nu există o strategie pe termen lung a acestui oraș, care să ia în seamă toate problemele cetățenilor”, a precizat, într-o conferință de presă, președintele USR Vrancea, Cosmin Timofte.

Liderii USR susțin că proiectul de buget participativ se aplică în mai multe localități din România și are doar scopul de a implica cetățenii în procesul administrativ, pentru a se asigura o administrație corectă, legală, pentru dezvoltarea comunității. Potrivit acestora, este o procedură modernă, care și-a dovedit eficiența în multe administrații locale din lume.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu