AcasăActualitateUrmărire ca-n filme la Doaga, după un șofer care i-a ignorat pe...

Urmărire ca-n filme la Doaga, după un șofer care i-a ignorat pe polițiști

Satul Doaga a fost pentru câteva minute , în urmă cu două zile, scena unor secvențe parcă desprinse din filmele polițiste. Un șofer care trecea cu autoturismul prin sat a fost oprit de poliție, dar știindu-se în culpă a băgat și mai tare piciorul în accelerație. Prin urmare, polițiștii au dat drumul la girofar și au plecat după șoferul care a refuzat să oprească.

„Astfel, s-a procedat la urmărirea sa câteva sute de metri, după care bărbatul aflat la volanul autoturismului a oprit, a coborât şi a fugit. În urma verificărilor efectuate cu operativitate, s-a stabilit faptul că la volanul autoturismului se afla un bărbat, de 32 ani, din comuna Vizantea Livezi, care nu posedă permis de conducere, iar autorizaţia provizorie de circulaţie a autoturismului este expirată. De asemenea în portbagajul autoturismului s-a găsit şi o plasă de pescuit monofilament în lungime de 25 metri”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activități infracționale.

 

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments

Krystea Norocel Krysty pe Ape tulburi în Primăria Focșani
Serban Laurentiu Margelus pe Whiskey cu preţ redus vândut de fisc
Camelia Hristea pe Oprea, demisia!
Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu