marți, aprilie 23, 2024
AcasăPoliticaUniunea Europeană va cheltui 500 de milioane de euro pentru apărarea statului...

Uniunea Europeană va cheltui 500 de milioane de euro pentru apărarea statului de drept

Plenul Parlamentului European a votat Raportul interimar al Parlamentului European privind Bugetul multianual al Uniunii Europene post-2020. Raportul cuprinde, printre altele, alocarea a 500 de milioane de euro pentru proiecte și acțiuni privind consolidarea și apărarea statului de drept în Uniunea Europeană (UE), ca urmare a propunerii deputatului european Siegfried Mureșan (PPE / PNL). „Vedem în România, în aceste zile mai mult ca oricând, cum valorile fundamentale ale Uniunii Europene, precum democrația, statul de drept și independența justiției, sunt atacate constant. Atacuri la adresa statului de drept sunt, însă, întâlnite și în alte state membre. Asistăm la campanii de dezinformare, știri false și chiar declarații antieuropene ale politicienilor populiști. De multe ori, aceste atacuri vin din afara Uniunii Europene, de la adversarii democrației europene. De aceea, prin acest program, vrem să apărăm valorile Uniunii și să dotăm cetățenii și societatea civilă cu instrumentele necesare de a se apăra de aceste atacuri.”, a declarat deputatul european Siegfried Mureșan. Propunerea eurodeputatului român se referă la bugetul alocat Programului pentru Drepturi și Valori al Uniunii Europene. Acest program a fost propus de Comisia Europeană în proiectul privind Cadrul Financiar Multianual al UE 2021 – 2027 cu scopul de a  finanța proiecte de promovare a drepturilor și valorilor Uniunii Europene în statele membre. Programul va putea finanța, printre altele, campanii de informare și comunicare, activități de formare, schimb de bune practici și monitorizare analitică. Sunt eligibile toate entitățile juridice din statele membre, adică atât instituțiile guvernamentale cât și organizațiile non-guvernamentale, instituțiile mass-media etc.

Comisia Europeană a propus, inițial, trei componente ale programului: egalitate și drepturi, participarea cetățenilor la viața democratică a Uniunii și combaterea violenței. Ulterior, Parlamentul European a propus o a patra componentă: promovarea democrației și a statului de drept. Având în vedere importanța acestei a patra componente, Siegfried Mureșan a solicitat o finanțare adecvată și creșterea bugetului total al programului. Astfel, programul va avea un buget total de 1,6 miliarde de euro, dintre care cel puțin 500 de milioane de euro urmează a fi folosiți pentru componenta de promovare a democrației și a statului de drept. După votul de astăzi din Parlament, propunerea lui Siegfried Mureșan se va regăsi în mandatul Parlamentului European privind negocierile finale cu Consiliul UE asupra Cadrului Financiar Multianual al Uniunii Europene 2021 – 2027. (sursa: Cabinet eurodeputat Siegfried Mureșan)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu