vineri, aprilie 26, 2024
AcasăStiri InterneUndă verde pentru cel de-al doilea spital regional. S-a semnat contractul pentru...

Undă verde pentru cel de-al doilea spital regional. S-a semnat contractul pentru construirea Spitalului Regional de la Cluj

În cursul zilei de joi, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan, a semnat contractul privind construcția Spitalului Regional de Urgență de la Cluj. Contractul de finanțare se derulează prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020. Investiția se ridică la peste 500 de milioane de euro, iar construirea lui se estimează că va dura circa 9 ani.
Spitalul Regional Cluj va fi un complex de construcții cu 7 etaje (inclusiv subsolul, parterul și 5 etaje superioare) și va avea 849 de paturi. Va beneficia de un heliport și de o parcare subterană. ”Realitatea acestor zile ne arată tuturor că România are nevoie vitală de investiții majore în sistemul sanitar, pentru ca românii să poată găsi salvare și alinare a suferințelor în spitale, iar cadrele medicale să poată performa cu adevărat. Semnarea contractului pentru demararea construcției Spitalului Regional de Urgență Cluj vine după ce, luna trecută, la Bruxelles, un alt proiect major pentru sănătatea din România (Spitalul Regional Iași) a fost aprobat fără corecții. Ministerul Lucrărilor Publice și Ministerul Sănătății sunt, astfel, în fața a două proiecte mult-așteptate de români, pe care trebuie să le înceapă în cel mai scurt timp posibil. Pe această cale, vreau să transmit un mesaj de mulțumire și încurajare pentru toți cei din sistemul sanitar care duc astăzi cea mai grea luptă cu pandemia provocată de COVID-19.”, a declarat ministrul Lucrărilor Publice, Ion Ștefan. După Iași și Cluj, în cel mai scurt timp posibil se va semna contractul și pentru Spitalul Regional de la Craiova.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu