joi, aprilie 25, 2024
AcasăSocietateUn român, decedat în urma prăbușirii podului din Italia

Un român, decedat în urma prăbușirii podului din Italia

Autoritățile italiene au anunțat că, printre persoanele decedate în urma prăbușirii viaductului Morandi, de pe autostrada A10, din apropiere de Genova, se află și un cetățean român. Informația le-a fost transmisă oficialilor Ministerului Afacerilor Externe din România. ”O echipă consulară mobilă, condusă de şeful oficiului consular de la Torino, s-a deplasat la locul incidentului şi la spitalele din zonă pentru a acorda asistenţă consulară. Conform datelor preliminare obţinute, până la acest moment, de echipa consulară mobilă aflată la faţa locului, printre persoanele decedate a fost identificat şi un cetăţean român. Consulatul General al României la Torino monitorizează cu prioritate situaţia şi menţine legătura cu autorităţile locale, acordând asistenţa consulară necesară în astfel de situaţii, inclusiv prin eliberarea documentelor necesare repatrierii trupului neînsufleţit şi eliberarea certificatului de deces”, se precizează într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe. Cel puțin 35 de oameni și-au găsit sfârșitul în această tragedie.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Italia că, în urma prăbuşirii unei porţiuni de pod al carosabilului autostrăzii A10, din apropierea oraşului Genova, a fost închisă temporar circulaţia rutieră în zonă, pe segmentul de autostradă A10: Genova-Savona, între intersecţia A7 Milano-Genova şi Aeroportul din Genova. Societatea ‘Autostrade per l’Italia’ recomandă persoanelor care se află în zonă să folosească autostrada A26 Genova-Gravellona Toce, D26 Predosa Bettole şi autostrada A7 Milano-Genova, precum şi celelalte drumuri regionale.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu