sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăComuna meaVIDRAUn pompier din Vidra, aflat în timpul liber, a ajutat la salvarea...

Un pompier din Vidra, aflat în timpul liber, a ajutat la salvarea răniților din accidentul de pe DN 2D

În această dimineaţă, fiind în timpul liber, plutonierul adjutant şef Cătălin Păun se afla la domiciliu său din Vidra, care se află aproape de unitatea de pompieri, când a auzit sirenele autospecialelor de intervenţie. Pentru că i s-a părut că pleacă prea multe autospeciale a sunat imediat telefonistul subunităţii să vadă ce se întâmplă. A aflat că, în urmă cu câteva minute, pe raza localităţii Boloteşti, s-a produs un accident rutier cu victime multiple. A plecat de urgenţă spre locul evenimentului. Cunoaşte destul de bine, după cei 25 de ani de experienţă, că în asemenea momente orice sprijin este binevenit. Ajuns la fața locului, plt. adj. şef Păun Cătălin, care ocupă funcţia de şef gardă de intervenţie stingere, a coordonat de pe margine echipajul de descarcerare, oferindu-le colegilor informaţii utile despre cum să acționeze rapid pentru eliberarea victimelor încarcerate, apoi a ajutat la trierea victimelor. Prezența lui a oferit încredere întregului echipaj.
𝐀𝐬𝐭𝐚̆𝐳𝐢 𝐚𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐩𝐫𝐞𝐝𝐚𝐭 𝐨 𝐥𝐞𝐜𝐭̧𝐢𝐞 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐜𝐞𝐞𝐚 𝐜𝐞 𝐢̂𝐧𝐬𝐞𝐚𝐦𝐧𝐚̆ 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐢𝐢 𝐮𝐧 𝐛𝐮𝐧 𝐜𝐨𝐥𝐞𝐠, 𝐬𝐚̆-𝐭̧𝐢 𝐢𝐮𝐛𝐞𝐬̧𝐭𝐢 𝐦𝐞𝐬𝐞𝐫𝐢𝐚 𝐬̧𝐢 𝐬𝐚̆-𝐭̧𝐢 𝐬𝐞𝐫𝐯𝐞𝐬̧𝐭𝐢 𝐩𝐚𝐭𝐫𝐢𝐚! 𝐌𝐞𝐫𝐢𝐭̧𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐩𝐥𝐢𝐧 𝐚𝐩𝐥𝐚𝐮𝐳𝐞𝐥𝐞 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐞!
Plutonierul adjutant şef Păun Cătălin este pompier din anul 1993, în urma absolvirii Şcolii de Subofiţeri de Pompieri Boldeşti. Din anul 1995 activează la Staţia de Pompieri Vidra, odată cu înfiinţarea subunităţii. Întreaga carieră militară este marcată de rezultate meritorii datorită curajului şi devotamentului demonstrat în timpul misiunilor. În luna august 2018 a fost declarat „Pompierul lunii” pentru profesionalismul şi modul în care a gestionat intervenţia de stingere a unui incendiu.
𝑀𝑒𝑛𝑡̧𝑖𝑜𝑛𝑎̆𝑚 𝑐𝑎̆ 𝑎𝑠𝑡𝑎̆𝑧𝑖, 𝑝𝑒 𝐷𝑁 2𝐷, 𝑝𝑒 𝑟𝑎𝑧𝑎 𝑙𝑜𝑐𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎̆𝑡̧𝑖𝑖 𝐵𝑜𝑙𝑜𝑡𝑒𝑠̧𝑡𝑖, 𝑎 𝑎𝑣𝑢𝑡 𝑙𝑜𝑐 𝑢𝑛 𝑎𝑐𝑐𝑖𝑑𝑒𝑛𝑡 𝑟𝑢𝑡𝑖𝑒𝑟 𝑑𝑒𝑜𝑠𝑒𝑏𝑖𝑡 𝑑𝑒 𝑔𝑟𝑎𝑣, 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑢 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑖𝑚𝑝𝑙𝑖𝑐𝑎𝑡𝑒 2 𝑎𝑢𝑡𝑜𝑣𝑒ℎ𝑖𝑐𝑢𝑙𝑒, 𝑢𝑛 𝑚𝑖𝑐𝑟𝑜𝑏𝑢𝑧 𝑑𝑒 𝑡𝑟𝑎𝑛𝑠𝑝𝑜𝑟𝑡 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑎𝑛𝑒 𝑠̧𝑖 𝑢𝑛 𝑎𝑢𝑡𝑜𝑡𝑢𝑟𝑖𝑠𝑚. 𝐼̂𝑛 𝑢𝑟𝑚𝑎 𝑖𝑚𝑝𝑎𝑐𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑚𝑖𝑐𝑟𝑜𝑏𝑢𝑧 𝑠̧𝑖 𝑎𝑢𝑡𝑜𝑡𝑢𝑟𝑖𝑠𝑚 𝑎𝑢 𝑟𝑒𝑧𝑢𝑙𝑡𝑎𝑡 13 𝑣𝑖𝑐𝑡𝑖𝑚𝑒. 𝐴𝑣𝑎̂𝑛𝑑 𝑖̂𝑛 𝑣𝑒𝑑𝑒𝑟𝑒 𝑔𝑟𝑎𝑣𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑒𝑣𝑒𝑛𝑖𝑚𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑎𝑐𝑡𝑖𝑣𝑎𝑡 𝑃𝑙𝑎𝑛𝑢𝑙 𝑟𝑜𝑠̧𝑢 𝑑𝑒 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑣𝑒𝑛𝑡̧𝑖𝑒. 𝐿𝑎 𝑓𝑎𝑡̧𝑎 𝑙𝑜𝑐𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑎𝑢 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑚𝑜𝑏𝑖𝑙𝑖𝑧𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑢𝑟𝑔𝑒𝑛𝑡̧𝑎̆ 𝑠̧𝑖 𝑎𝑢 𝑎𝑐𝑡̧𝑖𝑜𝑛𝑎𝑡 𝑔𝑟𝑎𝑑𝑢𝑎𝑙, 1 𝑎𝑢𝑡𝑜𝑠𝑝𝑒𝑐𝑖𝑎𝑙𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑑𝑒𝑠𝑐𝑎𝑟𝑐𝑒𝑟𝑎𝑟𝑒, 1 𝑎𝑢𝑡𝑜𝑠𝑝𝑒𝑐𝑖𝑎𝑙𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑡𝑟𝑎𝑛𝑠𝑝𝑜𝑟𝑡 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑎𝑛𝑒 𝑠̧𝑖 𝑣𝑖𝑐𝑡𝑖𝑚𝑒 𝑚𝑢𝑙𝑡𝑖𝑝𝑙𝑒, 4 𝑎𝑚𝑏𝑢𝑙𝑎𝑛𝑡̧𝑒 𝑆𝑀𝑈𝑅𝐷, 5 𝑎𝑚𝑏𝑢𝑙𝑎𝑛𝑡̧𝑒 𝑎𝑙𝑒 𝑠𝑒𝑟𝑣𝑖𝑐𝑖𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑑𝑒 𝑎𝑚𝑏𝑢𝑙𝑎𝑛𝑡̧𝑎̆, 2 𝑎𝑢𝑡𝑜𝑠𝑝𝑒𝑐𝑖𝑎𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑠𝑡𝑖𝑛𝑔𝑒𝑟𝑒 𝑐𝑢 𝑎𝑝𝑎̆ 𝑠̧𝑖 𝑠𝑝𝑢𝑚𝑎̆ 𝑠̧𝑖 1 𝑎𝑢𝑡𝑜𝑠𝑝𝑒𝑐𝑖𝑎𝑙𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑎̆ 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑣𝑒𝑛𝑡̧𝑖𝑒 𝑠̧𝑖 𝑐𝑜𝑚𝑎𝑛𝑑𝑎̆. 𝐷𝑖𝑛 𝑛𝑒𝑓𝑒𝑟𝑖𝑐𝑖𝑟𝑒, 𝑠̧𝑜𝑓𝑒𝑟𝑖𝑖 𝑎𝑚𝑏𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑎𝑢𝑡𝑜𝑣𝑒ℎ𝑖𝑐𝑢𝑙𝑒 𝑎𝑢 𝑑𝑒𝑐𝑒𝑑𝑎𝑡. 𝐴𝑙𝑡𝑒 11 𝑣𝑖𝑐𝑡𝑖𝑚𝑒, 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑢𝑛𝑎 𝑟𝑎̆𝑛𝑖𝑡𝑎̆ 𝑔𝑟𝑎𝑣, 𝑐𝑢 𝑚𝑢𝑙𝑡𝑖𝑝𝑙𝑒 𝑡𝑟𝑎𝑢𝑚𝑎𝑡𝑖𝑠𝑚𝑒, 𝑎𝑢 𝑛𝑒𝑐𝑒𝑠𝑖𝑡𝑎𝑡 𝑖̂𝑛𝑔𝑟𝑖𝑗𝑖𝑟𝑖 𝑚𝑒𝑑𝑖𝑐𝑎𝑙𝑒. 𝑍𝑒𝑐𝑒 𝑣𝑖𝑐𝑡𝑖𝑚𝑒 𝑎𝑢 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑡𝑟𝑎𝑛𝑠𝑝𝑜𝑟𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑙𝑎 𝑢𝑛𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑑𝑒 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑖𝑟𝑖 𝑢𝑟𝑔𝑒𝑛𝑡̧𝑒 𝑎 𝑆𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙𝑢𝑙𝑢𝑖 𝐽𝑢𝑑𝑒𝑡̧𝑒𝑎𝑛 „𝑆𝑓𝑎̂𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑃𝑎𝑛𝑡𝑒𝑙𝑖𝑚𝑜𝑛” 𝐹𝑜𝑐𝑠̧𝑎𝑛𝑖, 𝑖𝑎𝑟 𝑢𝑛 𝑚𝑖𝑛𝑜𝑟, 𝑖̂𝑛 𝑣𝑎̂𝑟𝑠𝑡𝑎̆ 𝑑𝑒 4 𝑎𝑛𝑖 𝑐𝑒 𝑝𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑎 𝑡𝑟𝑎𝑢𝑚𝑎𝑡𝑖𝑠𝑚 𝑎𝑏𝑑𝑜𝑚𝑖𝑛𝑎𝑙 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑡𝑟𝑎𝑛𝑠𝑝𝑜𝑟𝑡𝑎𝑡 𝑙𝑎 𝐶𝑎𝑚𝑒𝑟𝑎 𝑑𝑒 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑖𝑟𝑖 𝑢𝑟𝑔𝑒𝑛𝑡̧𝑒 𝑎 𝑆𝑝𝑖𝑡𝑎𝑙𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑉𝑖𝑑𝑟𝑎. (ISU Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu