duminică, aprilie 28, 2024
AcasăActualitateUn polițist tânăr din Tîrgu Bujor și-a tăiat venele și s-a împușcat...

Un polițist tânăr din Tîrgu Bujor și-a tăiat venele și s-a împușcat în cap

La data de 13 decembrie 2022, Poliția Orașului Târgu Bujor a fost sesizată, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că un tânăr, de 21 de ani, cu domiciliul în aceeași localitate, și-ar fi tăiat venele și s-ar fi împușcat în cap, fiind în stare de inconștiență.

Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă și, după primele verificări, au stabilit faptul că tânărul este polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați și, în momentul producerii incidentului, se afla în concediu. Bărbatul a fost găsit de mama sa, într-una din încăperile locuinței sale, căzut la podea, în stare de inconștiență și prezentând o leziune în zona capului. Personalul medical din cadrul SMURD Galați care a ajuns la fața locului a efectuat manevre de resuscitare, însă, din păcate, acesta nu a mai răspuns și a fost declarat decesul.

Polițistul trecuse testarea psihologică și era absolvent al Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, promoția martie 2022. În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând a se stabili cauzele și împrejurările în care s-a întâmplat acest incident. (IPJ Galați)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu