vineri, aprilie 26, 2024
AcasăActualitateUn polițist aflat în timpul liber a prins un bărbat bănuit de...

Un polițist aflat în timpul liber a prins un bărbat bănuit de tâlhărie calificată

În dimineața zilei de 15 noiembrie, un polițist de 38 de ani, din municipiul Focșani, aflat în incinta unui supermarket, în timpul liber, a depistat un bărbat, de 25 de ani, bănuit de săvârșirea a două infractiuni, una de tâlhărie calificată și alta de tentativa la tâlhărie calificată, ambele comise in aceeași zi.

În baza semnalmentelor stabilite, colegul nostru a pornit în urmărirea bărbatului și a reușit să-l prindă, solicitând sprijinul polițiștilor de siguranță publică, care l-au condus la sediul poliției, unde a fost identificat. Din cercetări a reieșit faptul că, marți, 10 noiembrie a.c., în jurul orei 06.10, bărbatul de 24 de ani, din Mărășești, ar fi exercitat acte de violență asupra unei femei și i-ar fi smuls un portmoneu, în care se afla suma de 3100 lei și documente personale, imediat după ce aceasta a extras suma respectivă de la un bancomat. De asemenea, cercetările polițiștilor au reliefat faptul că în cursul aceleiași zile, în jurul orei 05.30, cel în cauză, aflându-se pe strada Cuza Vodă, din municipiul Focșani,  ar fi încercat să deposedeze de bunuri, o altă femeie.

Polițistul este absolvent al Școlii de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr”, Câmpina, promoția 2002 și își desfășoară activitatea în cadrul Biroului Investigații Criminale Focșani din anul 2018. Cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, iar astăzi, 16 noiembrie, magistrații Judecătoriei Focșani au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată și tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Focșani în vederea documentării întregii activități infracționale a celui în cauză și tragerea acestuia la răspundere penală. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu