joi, aprilie 25, 2024
AcasăStiri InterneUn nor toxic va ajunge deasupra României

Un nor toxic va ajunge deasupra României

Specialiștii avertizează asupra unui nor toxic care va traversa Europa și va ajunge și deasupra României. Norul toxic s-a format ca urmare a erupției vulcanului din Las Palmas și conține cenușă vulcanică, compuși chimici sau dioxid de sulf și clor sau brom. „La nivelul Uniunii Europene funcționează programul de observare a Pământului, respectiv Serviciul de monitorizare a atmosferei, Copernicus, și așa cum arată datele furnizate de acest serviciu putem să observăm că în ultimele zile, în sudul și în estul Europei concentrațiile de dioxid de sulf s-au semnalat pe întreaga coloană de aer și s-au menținut la valori ridicate. Iar evoluția estimată ca urmare a ceea ce s-a întâmplat în zona Insulelor Canare duce la idee că și țara noastră se va afla sub incidența acestui nor, dacă azi vorbim într-o primă etapă pentru zona de vest a țări, ulterior vom observa o extindere pentru că circulația aerului realizată din sectorul predominant sud-vestic va favoriza deplasarea către est a norului și va traversa astfel între teritoriul țării în intervalul 26 – 28 septembrie. Așadar, monitorizăm din punct de vedere metorologic evoluția, ca urmare a datelor furnizate de acest serviciu și pe măsură ce avem date noi cu siguranță vom veni cu ele în atenția dumneavoastră.”, a spus directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, la Antena 3. (foto: adevărul.ro)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu