Un militar are nevoie de ajutorul semenilor

0

Un militar din Garnizoana Focșani trece prin momente foarte grele și are nevoie de ajutorul nostru. Caporalul Adrian Martinescu a primit un diagnostic dur din partea medicilor și se află internat la un spital din Iași. Cei care îl cunosc fac un apel la solidaritate pe rețelele de socializare.

”În spiritul credinței, omeniei și solidarității facem un APEL UMANITAR la bunăvoința tuturor pentru susținerea financiară a unui militar aflat în grea suferință. Caporal clasa a III-a, Martinescu Adrian, din UM 01548 Focșani, a fost diagnosticat cu tumoare malignă unghi splenic al colonului, aflându-se, în prezent, internat la secția de oncologie a Spitalului Sf. Spiridon din Iași, pentru a se interveni chirurgical. Intervenția chirurgicală și tratamentul postoperatoriu sunt foarte costisitoare și depășesc cu mult posibilitățile lui financiare.
ORICE SUMĂ CONTEAZĂ!!! ÎMPREUNĂ, UNIȚI, PUTEM SĂ AJUTĂM!!!
„Mai fericit este cel care oferă, decât cel care primește ajutor!”
Contul bancar UNICREDIT: Martinescu Adrian – RO29BACX0000003177018000”, au scris prietenii săi pe Facebook.