joi, martie 28, 2024
AcasăAdjudUn elev de la Colegiul Botta din Adjud a ajuns la spital,...

Un elev de la Colegiul Botta din Adjud a ajuns la spital, după ce a fost bătut de un coleg

Incident grav, săptămâna trecută, la Colegiul Național ”Emil Botta” din Adjud. Doi elevi s-au luat la bătaie, unul dintre ei ajungând la Spitalul Municipal Adjud, cu mai multe traumatisme (inclusiv fractura de piramidă nazală). Polițiștii au fost sesizați, iar oamenii legii au mers la unitatea de învățământ, de unde l-au ridicat pe elevul agresor, pentru audieri. ”La data de 14.11.2019, ora 12.50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Adjud au fost sesizați de către reprezentanți ai Spitalului Municipal Adjud cu privire la faptul că la unitatea medicală s-a prezentat un tânăr, care a relatat că a fost lovit de către o altă persoană. Cu ocazia deplasării la unitatea medicală, polițiștii l-au identificat pe tânărul în cauză, în vârstă de 18 ani, iar din verificările efectuate a rezultat faptul că acesta ar fi fost lovit de către un coleg, în timp ce se afla la liceul la care este elev, pe fondul unui conflict spontan. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.”, ne-au transmis reprezentanții IPJ Vrancea.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu