joi, mai 2, 2024
AcasăComuna meaRUGINESTIUn bărbat a murit, strivit de lemnele pe care le transporta

Un bărbat a murit, strivit de lemnele pe care le transporta

Un accident de circulație s-a produs azi noapte, pe un drum comunal din satul Anghelești, comuna Ruginești. Un șofer s-a răsturnat cu autocamionul plin cu lemne și a murit. Cadrele medicale ajunse la fața locului nu au avut ce să mai facă decât să constate decesul bărbatului. ”La solicitare s-a deplasat un echipaj SMURD de prim ajutor, care a identificat o victimă, de sex masculin, în vârstă de 46 de ani, inconștient, fără semne vitale. Echipajul de prim ajutor a solicitat ajutorul echipajului medical SAJ de urgență tip B, care a constatat că victima este fără semne vitale, fără indicație de resuscitare, cu leziuni incompatibile cu viața, produse prin strivire sub lemne.”, a anunțat Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea. ”Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au identificat un ansamblu de vehicule care a părăsit partea carosabilă spre partea stânga a sensului său de mers. Din nefericire, în urma evenimentului a rezultat decesul conducătorului auto, un bărbat de 46 de ani, care se afla singur în vehicul. Cercetările au fost preluate de polițiștii Serviciului Rutier pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.”, a transmis IPJ Vrancea.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu