luni, aprilie 29, 2024
AcasăActualitateULTIMA ORĂ TAS a micșorat drastic pedeapsa în cazul...

ULTIMA ORĂ TAS a micșorat drastic pedeapsa în cazul Simonei Halep: suspendare micșorată de la 4 ani la 9 luni

Tribunalul de Arbitraj Sportiv s-a pronunțat cu privire la suspendarea pentru dopaj în cazul tenismenei Simona Halep. Decizia TAS este una favorabilă sportivei noastre: a redus pedeapsa inițială, de 4 ani, la 9 luni de suspendare din competițiile oficiale. Românca a susținut că a fost victima unui supliment contaminat, care a dus la un test pozitiv, și această decizie a confirmat că afirmația ei era validă. Simona Halep a fost suspendată din competiții în urmă cu circa un an și jumătate, astfel că se consideră că și-a ispășit pedeapsa. Fosta lideră a clasamentului WTA se poate întoarce, așadar, în competițiile internaționale.

Simona Halep este cea mai bună jucătoare de tenis din România. Halep a ocupat locul I în clasamentul mondial timp de 64 de săptămâni. Are 32 de ani și a declarat de mai multe ori că vrea să mai joace tenis. Până acum, Simona Halep a câștigat peste 20 de turnee WTA, printre care și două de Grand Slam: Roland Garros (2018) și Wimbledon (2019).

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu