sâmbătă, mai 18, 2024
AcasăActualitateULTIMA ORĂ Starea de urgență de prelungește cu 30 de zile

ULTIMA ORĂ Starea de urgență de prelungește cu 30 de zile

În urmă cu puțin timp, președintele României, Klaus Iohannis, a susținut o declarație de presă prin intermediul căreia a anunțat prelungirea stării de urgență din cauza pandemiei de COVID-19. ”Am emis astăzi decretul de prelungire cu 30 de zile a stării de urgență pe teritoriul României pentru a putea fi luate în continuare cele mai eficiente măsuri de combatere a epidemiei COVID-19. Pericolul nu a trecut, iar o relaxare a restricțiilor, cum văd că cer cu inconștiență unii politicieni, ar duce la o creștere vertiginoasă a cazurilor de infectare. Stați acasă, pentru a nu ajunge pe un pat de spital. Altfel, vom avea un val de îmbolnăviri și de decese foarte mare. Nu putem permite niciun pas înapoi, avem de-a face cu o răspândire intracomunitară, limitată, dar foarte periculoasă. Școlile rămân închise și se suspendă toate activitățile didactice, ce presupun prezența fizică în unitățile de învățământ. Guvernul va lua toate măsurile pentru a asigura securitatea alimentară a cetățenilor. Se pot plafona prețurile la medicamente, alimente, servicii de utilitate publică. Măsurile sunt obligatorii pentru a depăși cu pierderi cât mai puține criza gravă în care ne aflăm. Fiecare suntem datori să punem umărul la trecerea peste această grea încercare. Sunt măsuri care ne afectează temporar o parte din drepturi și libertăți, dar care salvează vieți. Fac apel la cei care cred că lucrurile nu sunt atât de grave: nu păcăliți instituțiile statului, vă păcăliți singuri, vă puneți în pericol părinții. Orice pas dincolo de liniile trasate de recomandări poate însemna îmbolnăvirea dvs și a celor dragi. Fiți responsabili și solidari. 346 de oameni au pierdut bătălia cu acest virus nemilos, durere, neputință, un gol imens în familiile lor. Transmit condoleanțe familiilor îndurerate. Dacă restricțiile sunt respectate de fiecare dintre noi, putem salva vieți. Criza nu poate fi depășită decât împreună. Mă adresez în mod special medicilor și personalului medical. Mulțumesc fiecăruia dintre voi pentru munca extrem de grea depusă. Toți avem nevoie de profesionalismul și dedicarea dvs. (…) Orice criză aduce cu sine și oportunități. Vom avea șansa de a fi mai buni în ceea ce facem, de a fi empatici, solidari. Doar uniți putem trece cu bine peste această perioadă dificilă. Vă doresc multă sănătate.”, a spus președintele Klaus Iohannis.


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu