sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăActualitateULTIMA ORĂ Președintele Klaus Iohannis se consultă mâine cu partidele...

ULTIMA ORĂ Președintele Klaus Iohannis se consultă mâine cu partidele parlamentare pentru a desemna un nou premier

Președintele Klaus Iohannis a făcut o declarație de presă, în această seară, după ce prim ministrul desemnat, Florin Cîțu, și-a depus mandatul. Președintele a spus că va convoca mâine partidele parlamentare pentru consultări. ”Am decis convocarea consultărilor cu partidele parlamentare pentru mâine, începând cu ora 13:00. Solicit imperativ Parlamentului să lucreze cu celeritate, în așa fel încât să avem un Guvern alături de care să pot fi implicat 100% în lupta coronavirusului. Răfuielile și meciurile politice nu-și au locul în acest moment. Traversăm o perioadă extrem de grea și de complicată. Prioritatea zero este sănătatea oamenilor”, a declarat Klaus Iohannis. Președintele a mai spus că Guvernul Orban funcționează în această perioadă, iar până acum s-au luat măsurile necesare pentru combaterea coronavirusului, chiar dacă unele sunt mai drastice, transmițând și un mesaj de încredere și responsabilitate. ”Respectarea fără excepție a regulilor de igienă reprezintă principala linie de apărare împotriva răspândirii virusului și cu toții putem contribui din acest punct de vedere la diminuarea riscului de contaminare. Limitarea cât de mult posibil a contactului social, evitarea aglomerațiilor, flexibilizarea programului de lucru sunt alte măsuri care contribuie foarte mult la reducerea transmiterii virusului. Carantina sau autoizolarea acolo unde se impun sunt obligatorii, oricât de neplăcute ar fi sau oricât disconfort temporar ar crea. Nedeclararea tuturor informațiilor către medici și ignorarea restricțiilor de autoizolare sau de carantină pot avea efecte foarte grave atât asupra persoanei care face aceste lucruri, cât și asupra apropiaților săi sau chiar asupra întregii comunități. Împiedicând răspândirea virusului în comunitate, câștigăm timp prețios pentru a lupta cu acest flagel. Comportându-ne responsabil și prudent sprijinim în mod direct atât medicii, cât și oamenii bolnavi care au realmente nevoie de îngrijire de specialitate. Peste tot în lume, în cazul unei epidemii sau pandemii, sistemul medical este supus unei presiuni uriașe. Depinde de fiecare dintre noi să punem umărul la atenuarea acestei presiuni. Ajutând medicii, îi ajutăm practic pe semenii noștri a căror viață sau sănătate ar fi în mare pericol fără asistență medicală.

O atitudine prudentă și responsabilă nu echivalează sub nicio formă cu panica. Evitați propagarea de știri false, alarmiste, nu contribuiți la diseminarea unor informații care produc isterie, anxietate și comportamente iraționale. Dacă auziți un zvon, nu îl răspândiți mai departe și descurajați-i pe ceilalți să o facă! Pandemia de informații false și de minciuni este extrem de periculoasă și de nocivă. Informați-vă doar din surse oficiale! Urmăriți comunicările publice făcute de instituțiile statului, urmăriți canalele oficiale de transmitere a știrilor. Am constatat cu toții cât de mult rău pot produce asemenea știri false, precum cele care circulă acum – cică orașe întregi din România urmează să intre în carantină. Nu ne aflăm într-un asemenea scenariu! Nu luați cu asalt magazinele și farmaciile!”, a spus președintele.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu