Președintele Klaus Iohannis a anunțat astăzi, în mod oficial, că nu va candida la alegerile parlamentare din 1 decembrie a.c. ”Așa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Președinte al României la termen și nu voi demisiona din funcție. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia pe care o va adopta astăzi Biroul Electoral Central. Nu am susținut și nu susțin modificarea legislației electorale în favoarea unei singure persoane.”, se menționează într-o scurtă declarație de presă transmisă de Administrația Prezidențială.
În ultimele zile s-a vorbit foarte mult despre posibila candidatură a președintelui României la alegerile parlamentare din acest an. Însă, prevederile legale împiedică un independent să candideze pe lista unui partid. Așa că Parlamentul ar fi trebuit să modifice legea în acest sens. Propunerea de modificare a legislației electorale pentru a-i oferi lui Iohannis posibilitatea de a candida pe lista PNL, fără să renunțe, în prealabil, la funcția de președinte al României a stârnit numeroase reacții negative.