luni, aprilie 29, 2024
AcasăActualitateULTIMA ORĂ Grefierii întrerup activitatea și astăzi

ULTIMA ORĂ Grefierii întrerup activitatea și astăzi

Față de iminenta abrogare a dispozițiilor legale care reglementează dreptul la pensia de serviciu a grefierilor în sesiunea extraordinară a Parlamentului României din data de 28 ianuarie 2020,
Luând act de hotărârile adoptate de Adunările generale ale magistraților din cadrul mai multor instanțe judecătorești și parchete din țară,
Având în vedere hotărârile luate în cadrul Adunărilor locale sindicale din data de 23 ianuarie 2020,
În contextul organizării unei întrevederi cu prim-ministrul României, domnul Ludovic Orban, în data de 28 ianuarie 2020 și în raport de concluziile ce se vor desprinde în urma acestei întâlniri, emitem prezentul
COMUNICAT DE PRESĂ
În virtutea dreptului constituțional la liberă exprimare și în urma deciziei luate de organele colegiale de conducere ale organizațiilor noastre sindicale și profesionale,
Față de locul și rolul categoriei noastre profesionale în înfăptuirea actului de justiție,
Corpul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea înțelege să continue următoarele forme de
P R O T E S T
Luni, 27 ianuarie 2020:
– grefierii planificați în ședințe de judecată vor participa numai la judecarea cauzelor urgente și a celor cu arestați, permițând accesul publicului cu doar 5 minute înainte de intrarea completului de judecată și nu vor efectua niciun fel de activități specifice funcției sau alte acte de procedură decât cele pentru soluționarea cauzelor urgente;
– întreg personalul va protesta prin întreruperea totală a activității în intervalul orar 10:00-12:00, timp în care nu va fi efectuat niciun fel de act de procedură sau activitate specifică funcției fiecărui salariat în parte.
Marți, 28 ianuarie 2020:

– întreg personalul va protesta prin întreruperea totală a activității pe tot parcursul zilei – ziua votului în Plen a proiectului de lege privind abrogarea pensiei de serviciu.
În funcție de soluțiile legislative care vor fi adoptate de către Parlament sau asumate de către Guvern și în urma concluziilor ședinței cu prim-ministrul României, se va întruni Adunarea Generală Extraordinară a SNGJ Dicasterial pentru a hotărî formele de protest ce vor fi asumate în continuare. (Comunicat semnat de: Sindicatul Național al Grefei Judiciare DICASTERIAL, Sindicatul Dreptatea Vrancea, Sindicatul SinJust Bihor, Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Justiție ”Grefierul” Alba, Sindicatul Dreptatea Bacău, afiliate la Federația PUBLISIND, în colaborare cu Asociația Grefierilor din România)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu