vineri, aprilie 26, 2024
AcasăComuna meaCAMPINEANCAULTIMA ORĂ Copacii toaletați bagă în spital oamenii din Câmpineanca

ULTIMA ORĂ Copacii toaletați bagă în spital oamenii din Câmpineanca

Un bărbat a ajuns, în urmă cu puțin timp, la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean ”Sf. Pantelimon” din Focșani. Acesta lucra la toaletarea copacilor din comuna Câmpineanca. Primarul comunei susține că nu este vorba de un angajat al primăriei, administrația locală nefăcând, astăzi, această activitate. Pe surse, am aflat că victima este angajatul unei firme private care execută lucrări de toaletare a copacilor. Potrivit martorilor, bărbatul a căzut în cap, din nacela utilajului, și a fost preluat de o ambulanță. Apoi, ceilalți angajați și-au strâns echipamentele și au plecat.

Este al doilea caz de acest fel, petrecut în ultima vreme, la Câmpineanca. Săptămâna trecută, un angajat al Primăriei Câmpineanca a ajuns la spital după ce a fost lovit de o creangă, pe când efectua aceeași activitate. El s-a ales cu mai multe leziuni, inclusiv cu un traumatism cranio-facial, necesitând câteva zile de spitalizare. Primarul Tudorel Ivan ne-a spus, atunci, că a fost un accident nefericit, precizând că muncitorii aveau echipament de protecție și cunoșteau normele de protecția muncii. Accidentul de săptămâna trecută a intrat în vizorul poliției și al ITM.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu